Breaking news. Plângere PENALĂ împotriva lui Coldea, Maior și Kovesi, DECLINATĂ la Parchetul GENERAL. Procurorii au atașat-o UNUI ALT DOSAR

Breaking news. Plângere PENALĂ împotriva lui Coldea, Maior și Kovesi, DECLINATĂ la Parchetul GENERAL. Procurorii au atașat-o UNUI ALT DOSAR

Procurorii militari fac investigații în ceea ce privește o plângere formulată de Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute, pe numele lui Florian Coldea, al lui George Maior și al Codruței Kovesi. Inițial, plângerea a fost înaintată DIICOT, însă procurorii au transmis-o, în luna aprilie, către Parchetul General.

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a depus o plângere, înainte de a fi conamndat, împotriva fostului procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a lui Florian Coldea şi a lui George Maior, foști șefi SRI.

 

Sesizarea a fost preluată de procurorii militari și atașată unui dosar deja existent.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cu referire la cererea adresată instituției noastră și înregistrată la Biroul de informare şi relaţii publice cu numărul de mai sus, vă comunicăm faptul că plângerea la care faceți referire a fost atașată unui dosar aflat în curs de soluționare la Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

 

Plângerea se referă la protocoalele de colaborare dintre SRI și DNA.

 

„Este necesar să se stabilească la ce moment, în ce structura şi cu ce resurse a luat fiinţă acest grup, cine a fost iniţiatorul şi constituitorul acestui grup, cât de extinse au fost legăturile sale şi câţi membri au aderat la acest grup - devenind beneficiari ai informaţiilor strict secrete şi implicit ai puterii oculte care a îngrozit justiţia şi justiţiabilii, câţi membri sprijinitori au avut, cine sunt aceştia şi în ce formă au acţionat în vederea punerii în aplicare a acestui plan zero diabolic şi distructiv la adresa puterii judecătoreşti”, se arată în document.