A fost descoperită o planetă capabilă să susțină viața, așa cum o cunoaștem noi, opiniază oamenii de știință. Ea se află la doar 6 ani lumina distanta.
Soarele lui Barnard este mai mic și mai în vârstă decât soarele Pămantului. Planeta de gheață, cum mai este supranumită, efectuează o rotație completă în jurul soarelui propriu ala fiecare 233 de zile. Temperaturile de suprafață sunt de aproximativ -150 ° C (-238 ° F) datorită vârstei soarelui, care este o așa numită pitică roșie, o stea pe cale să se stingă. Buzunarele cu apă lichidă capabile să găzduiască viața s-ar putea afla sub ghiață.
Soarele lui Barnard este mai mic și mai în vârstă decât soarele Pămantului.
Planeta de gheață, cum mai este supranumită, efectuează o rotație completă în jurul soarelui propriu ala fiecare 233 de zile. Temperaturile de suprafață sunt de aproximativ -150 ° C (-238 ° F) datorită vârstei soarelui, care este o așa numită pitică roșie, o stea pe cale să se stingă. Buzunarele cu apă lichidă capabile să găzduiască viața s-ar putea afla sub gheață.
Vara trecută, o echipă de astronomi a reuşit să fotografieze o planetă aflată în curs de formare, care îşi curăţă orbita în jurul unei stele pitice portocalii aflată la aproximativ 370 de ani lumină distanţă de Pământ, conform unui material publicat de sciencealert.com.
Steaua poartă numele de catalog PDS 70, iar astronomii bănuiesc de mai mult timp că o planetă se naşte pe orbita ei. Planeta nou descoperită a primit denumirea PDS 70b. Această descoperire este importantă pentru că ea confirmă modelul teoretic despre modul în care se formează planetele pe orbitele stelelor.
În momentul aprinderii unor noi stele, acestea sunt înconjurate de un halou de praf, roci şi gaze cosmice. În acest halou încep să se concretizeze noile planete embrionare, prin ciocnirea particulelor de rocă, praf şi gaze care rămân laolaltă sub imperiul gravitaţiei şi cresc în timp, curăţând de resturi prin asimilare orbita pe care se află.
Astronomii au detectat mai multe discuri protoplanetare, aşa cum se numesc mediile circumstelare în care se formează noi planete. Însă până în prezent nu au reuşit să fotografieze nicio planetă în curs de formare din cauza distanţelor enorme din cosmos şi a faptului că strălucirea stelelor eclipsează complet lumina reflectată de planete (acelaşi motiv pentru care nu putem vedea cerul înstelat în timpul zilei pe Pământ).
Calea orbitală pe care planeta PDS 70b o desenează în discul protoplanetar din jurul stelei PDS 70 a fost descoperită în 2012, aşa că oameni de ştiinţă de la Institutul Max Planck pentru Astronomie şi de la Observatorul European Austral (European Southern Observatory - ESO) s-au concentrat asupra acestei zone din jurul astrului în încercarea de a observa direct şi planeta care se naşte acolo.
"Aceste discuri din jurul stelelor tinere sunt câmpuri fertile în care se nasc planete, însă până acum am reuşit să detectăm foarte puţine indicii despre aceste corpuri protoplanetare", a declarat astronomul Miriam Keppler de la Institutul Max Planck. "Până acum, aceste planete embrionare nu au fost detectate direct, ci doar prin analiza urmelor pe care le lasă în cadrul discurilor de materie rămasă după aprinderea stelelor", a adăugat ea.
Steaua PDS 70 are câteva trăsături care au individualizat-o ca pe o bună candidată pentru căutarea de planete în curs de formare. În primul rând, discul său protoplanetar este foarte mare, având o rază de aproximativ 130 de unităţi astronomice (1 UA este egală cu distanţa de la Soare la Pământ - adică aproximativ 150 de milioane de kilometri). Pentru comparaţie, Centura Kuiper de comete şi asteroizi de la marginea sistemului nostru solar se află la doar 50 UA distanţă.
Fiind o pitică portocalie, cu masa mai mică decât Soarele, această stea nu este extraordinar de strălucitoare, devenind o ţintă excelentă pentru observaţii astronomice derulate prin intermediul unui coronagraf. Coronagraful obturează strălucirea stelei pe care o acoperă cu un disc negru (vizibil în centrul imaginii) crescând astfel vizibilitatea altor eventuale obiecte aflate pe orbita respectivei stele.
Descoperirea planetei în curs de formare a fost făcută cu instrumentul denumit SPHERE din dotarea telescopului VTL (Very Large Telescope) aparţinând de ESO. Folosind coronagraful şi filtrele de polarizare a luminii ale telescopului, astronomii au descoperit o protoplanetă foarte mare, cel mai probabil o viitoare gigantă gazoasă, ce traversează discul protoplanetar al stelei PDS 70, fiind încă în proces de creştere prin acumulare de materie din respectivul disc.
Conform analizei spectrale a acestei protoplanete, astronomii au descoperit că deja are o masă de câteva ori mai mare decât Jupiter, iar orbita sa se află la distanţa de 22 UA de steaua PDS 70, fiind puţin mai departe de stea decât este Uranus de Soare. Această planetă încheie o orbită completă în jurul stelei sale în aproximativ 120 de ani tereştri, iar temperatura sa la suprafaţă este de circa 1.200 de grade Kelvin (925 grade Celsius). În pofida distanţei mari faţă de steaua sa, care este şi mai puţin strălucitoare decât Soarele, această protoplanetă este mult mai fierbinte decât cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar, Venus, unde media temperaturii la suprafaţă este de aproximativ 737 Kelvin (465 Celsius).