Conducerea Circului de Stat Globus ar putea fi obligată să returneze Curţii de Conturi câteva miliarde de lei vechi ca urmare a unor deficienţe descoperite în urma unui control-fulger.
Într-o cerere înmânată magistraţilor Tribunalului Bucureşti, Curtea de Conturi consideră că de abaterile incriminate s-ar face face vinovată toată conducerea Circului Globus, începând cu directoarea Brânduşa Novac, deputat PDL de Bucureş ti, din noiembrie anul trecut, Petruţa Gheorghişor şi Carmen Ţârcovnicu - economist. Primul termen al procesului este programat pe 5 februarie. Una dintre mize: deconturi ilegale
Concret, conducerii Circului i se impută că ar fi făcut plăţi nelegale către mai multe societăţi comerciale. Printre firmele amintite se numără, la loc de frunte, SC Sideral Studio SRL, beneficiara unui decontat ilegal în valoare de 37.688,65 lei.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de Conturi, această firmă se obligase, prin contract, să realizeze un concept pentru scenografia spectacolului de circ „Planeta Maimuţelor“. În urma verificărilor s-a constatat însă că Sideral Studio a încasat întreaga valoare a contractului, 485.426 lei, deşi nu a livrat, printre altele, două ATV-uri. Mai mult, plata contractului s-ar fi făcut fără a se înregistra în patrimoniul Circului bunurile achiziţionate: ATV-uri, maşina timpului, costume, şase mopede, loja VIP.
Conducerea Circului se dezvinovăţeşte
Curtea de Conturi a mai descoperit nereguli şi în ceea ce priveşte contractul încheiat de Circ cu SC Sorite pentru lucrări la instalaţia de gaze. Astfel, în cadrul aceluiaşi contract, Circul a plătit 36.159,60 lei pentru demontarea unor cazane care nu existau în patrimoniul societăţii nici măcar în acte.
Conducerea Circului a respins acuzaţiile aduse. Brânduşa Novac, Petruţa Gheorghişor şi Carmen Ţârcovnicu au susţinut că toate achiziţiile publice s-au făcut cu respectarea legilor în vigoare. „Considerăm că aspectele urmă rite şi concluziile acestora au la bază conotaţii juridice care vizează interpretarea contractelor într-un mod eronat“, se arată în obiecţiunile formulate de conducerea Circului Globus.