Planeta Albastră

Planeta Albastră

Pe 5 iunie, de Ziua Pământului, un documentar excepţional despre starea planetei vine pe marile ecrane: „Home”.

Producţia „Home” (n.r. - „Acasă”), în regia lui Yann Arthus- Bertrand, se va difuza simultan în peste 50 de ţări, atât în cinematografe, cât şi la televizor, pe internet şi pe format DVD, şi are drept scop sensibilizarea oamenilor în ceea ce priveşte problemele de mediu.

Numărătoarea inversă a început

În doar câteva decenii, umanitatea a bulversat echilibrul planetei, stabilit în miliarde de ani de evoluţie. Numărul uraganelor de categoria 4 şi 5 s-a dublat în ultimii 30 de ani. Topirea gheţarilor din Groenlanda aproape s-a triplat în ultimii 10 ani. Peste 250 de specii de animale au început să emigreze spre nord din cauza încălzirii globale. Cercetătorii avertizează că, dacă efectul de seră îşi va face de cap şi în următorii ani, fără ca oamenii, poluatorii planetei, să ia măsuri, ne putem aştepta la consecinţe catastrofale.

Nivelul mărilor şi oceanelor s-ar putea ridica cu peste 20 de metri, odată cu pierderea gheţarilor din Groenlanda şi Antarctica. Iar viaţa speciilor locuitoare ale ţinuturilor îngheţate va fi în pericol. Sectele prelungite vor apărea tot mai des şi mai mult de un milion de specii de pe tot globul ar putea dispărea în următorii 50 de ani.

Cam acesta este scenariul sumbru rezervat Pământului. Iar umanitatea are mai puţin de un deceniu la dispoziţie pentru a conştientiza modul absurd de consum al resurselor şi pentru a pune capăt degradării planetei.

Imagini spectaculoase

Filmul continuă povestea producţiei „An Inconvenient Truth” („Un adevăr incomod”), de a cărei realizare se leagă numele lui Al Gore şi care a obţinut un Oscar pentru Cel mai bun documentar. Politicianul ecologist primea, în 2007, Premiul Nobel drept recompensă pentru eforturile de informare a oamenilor în privinţa riscurilor reprezentate de schimbările climatice.

La începerea filmărilor pentru „Home”, producătorii Denis Carot şi Luc Besson şi-au propus să evidenţieze toate problemele planetei de la înălţime, „pentru că, din cer, nu mai este nevoie de explicaţii”, după cum declară Carot.

Astfel că privitorii vor fi răsfăţaţi vizual cu o serie de imagini spectaculoase, realizate de la mare înălţime (elicopter, avion, satelit). Naratoarea acestui documentar de excepţie este Glenn Close.

Chiar dacă filmul prezintă o viziune gravă asupra problemelor de mediu, finalul acestuia este unul optimist, susţinut prin soluţiile oferite pentru diminuarea semnificativă a pagubelor, aplicabile în viitorul apropiat.