Ministrul Justiției din 2012, Mona Pivniceru, a comentat informațiile conform cărora în timpul mandatului său oficialii ai Comisiei Europene au cerut atunci date din dosarele în care sunt cercetați politicieni români.
Pivniceru a declarat în noiembrie 2012, atunci când a primit misiva de la Bruxelles că nu se poate vorbi de o ingerință în actul de justiție a faptului că reprezentanți ai Comisiei Europene au cerut anumite date privitoare la mai multe dosare din instanțele românești.
„De la instituirea Mecanismului (MCV, n.r.) România s-a obligat la anumite condiționalități, singură și le-a propus ca standard, ca obiective de atins. Comisia monitorizează propriile noastre promisiuni. Comisia nu a cerut date din dosar, ci a cerut să se explice care este stadiul lucrărilor, adică procedura care a fost desfășurată în acele dosare. Deci, atâta vreme cât ne-am obligat ca stat să respectăm niște standarde, ne-am asumat niște obligații internaționale, nu putem avea acum un dublu limbaj.
Acele patru condiționalități, în structura lor, pot include și alte întrebări care cumva ar aduce atingeri independenței sistemului judiciar, statului de drept. Sunt câteva sintagme în Tratatul Uniunii care permit aceste controale, dar ele sunt controale asumate de noi”, a spus Mona Pivniceru la o emisiune Realitatea TV.
Fostul ministru a explicat că o problemă majoră este că România se află sub Mecanismul de Cooperare și Verificare, „care pare a se eterniza”, în condițiile în care și alte state, cu „standarde juridice profunde” au aceleași probleme. „Sunt multe domenii în care România, chiar dacă are probleme structurale, nu le are atât de grave ca alte state. De exemplu, la numărul puțin de judecători, care e o motivație frecventă a statelor pentru întinderea duratei nerezonabile a procesului, să înțeleg că se află pe locul 10 în Europa. Atunci, mă monitorizezi pe mine că procesul este interminabil, atâta vreme cât multe state din Europa au aceasta problemă?”, a adăugat întrebându-se retoric Mona Pivniceru.