San Marino, cea mai slabă naţională de fotbal a lumii, a fost aseară egala României mai bine de o oră. Salvarea a adus-o rapidistul Ovidiu Herea (72), care a marcat singurul gol al amicalului. Petrecăreții Mutu şi Tamaş au fost excluşi definitiv de la prima reprezentativă!
Naţionala de fotbal a României a reuşit aseară să se facă iarăşi de băcănie în Europa. Într-un meci amical în care a avut în faţă reprezentativa statului San Marino, ultima selecţionată a lumii (locul 203 în clasamentul FIFA), tricolorii au atins noi borne negative, terminând la egalitate prima repriză. Ruşinea a fost spălată de Ovidiu Herea, care a marcat, în minutul 72, primul său gol la echipa naţională. Bucuria rapidistului de după reuşită a vorbit de la sine despre emoţiile pe care le-au avut românii în faţa amatorilor din San Marino, cărora ar fi trebuit să le administreze o căruță de goluri! Piți a văzut alt meci: „Sunt mulțumit!” Odată cu un nou mandat, Victor Pițurcă a revenit la o veche meteahnă de-a lui: a sfidat realitatea! „Sunt mulţumit! Am avut ocazia să văd jucători mulţi la un joc amical! Băieţii s-au străduit, au alergat. Am irosit cu uşurinţă ocazii. E un început bun”, a spus la final, şocant, selecţionerul Victor Piţurcă, care a comentat apoi „cazul Mutu-Tamaş”: „Au părăsit cantonamentul luni seară, nu mai contează ce au făcut, iar eu am aflat despre asta abia marţi. Nu vor mai fi convocaţi la echipa naţională! Viitorul nu se poate construi cu elemente de genul ăsta! Nu trebuie să-mi ceară mie scuze. Chiar dacă o să pierd cu jucători mai slab valoric, o fac cu unii care dau totul. Nu voi apela la cei doi în situaţii de criză, reţineţi! Nu am nevoie de salvatori! Poate o să-i chem când o să ne fie bine!”. Astfel, Pițurcă a luat decizia pe care Răzvan Lucescu, încolțit fiind de frații Becali și de Nicu Gheară (care-l influențează puternic pe șeful FRF Mircea Sandu), n-a avut curaj s-o ia, anume să renunțe la petrecăreții Mutu și Tamaș!
Într-o seară în care în Europa au avut loc partide de verificare precum Germania - Brazilia şi Italia - Spania, România a trebuit să se dueleze cu un rival de talia naţionalei din San Marino, deşi şi-a propus să aducă Argentina, pentru a inaugura „Naţional Arena”.
Fanii iubesc, totuşi, echipa națională!
Cu elemente noi, precum necunoscuţii Chipciu şi Chiricheş, România a plimbat mingea cu dificultate, deşi adversarul a fost unul de curtea şcolii, iar ocaziile de gol ale tricolorilor au fost întâmplătoare. Cu toate acestea, deşi n-au primit nimic fotbalistic din partea echipei, cei 500 de conaţionali veniţi la meci au încurajat România, omiţând faptul că au fost siliţi să asiste la momente de joc chinuitoare pentru ochi. Spectatorii au scandat nu doar numele jucătorilor, ci şi pe cel al selecţionerului Victor Piţurcă, revenit la echipa naţională la acest meci. Din tribune s-a auzit, de asemenea, strămoşescul „Haideţi pe ei, pe mama lor!”. Fanii i-au aclamat pe Torje şi pe Nicoliţă, în momentul în care aceştia au fost înlocuiţi.
Nefolosirea vedetelor Adi Mutu şi Gabi Tamaş, primii doi căpitani ai României fiind pedepsiţi pentru indisciplină, l-a transformat pe Bănel Nicoliţă în purtătorul banderolei. „Avea cele mai multe selecţii. În plus, e un exemplu pentru ceilalți”, a motivat Piţi. Costin Curelea (în prima repriză) și Răzvan Cociș (după pauză) au marcat și ei pentru România, dar reușitele le-au fost anulate pe motiv e ofsaid. În dimineața jocului, la casale de pariuri on-line, cota la victoria României era de 1,04. După anunțul că Mutu și Tamaș au fost excluși din lot, cota a crescut la 1,071. Cristi Tănase, giuvaierul Stelei, a evoluat aseară cu o mască pe față, accesoriu de protecție la care a renunțat pe parcursul primului mitan. SAN MARINO - ROMÂNIA 0-1 Marcator: Herea (72) San Marino: A. Simoncini 6 F. Vitaioli 6 (50, Bugli 5) Andreini 5 Bollini 6 (68, Gasperoni 4) Della Valle 4 D. Simoncini 5 (57, Baccciocchi 4) M. Vitaioli 4 Cervellini 4 Mazza 5 (86, Montagna) Selva 4 Marani 5 (76, Nani) Antrenor: Giampaolo Mazza România: Tătăruşanu 4 Nicoliţă 5 (80, Luchin) Gardoş 4 Chiricheş 4 Şt. Radu 5 T. Bălan 4 (46, Herea 6) G. Mureşan 4 (46, Pintilii 4) Cr. Tănase 4 Torje 5 (73, Strătilă 4) Curelea 4 (83, Nicoară) Chipciu 4 (46, Cociş 4) Antrenor: Victor Piţurcă Arbitru la centru: Luca Bandi (Italia) Stadion: „Olimpico” - Serravalle; Spectatori: 1.300