Piţurcă a suferit prima înfrângere în Bănie

După o serie de trei victorii consecutive, Universitatea Craiova a fost adusă cu picioarele pe pământ de vasluienii "Dulăului" Viorel Hizo.

Universitatea Craiova a suferit, sâmbătă seară, prima înfrângere pe teren propriu cu Victor Piţurcă pe banca tehnică. Oltenii au cedat la limită, scor 0-1, în faţa celor de la FC Vaslui, unicul gol al meciului de pe arena "Ion Oblemenco" fiind înscris de Bello, cu puţin timp înaintea finalului primei reprize.

Viorel Hizo a bifat astfel cea de-a doua victorie din tot atâtea meciuri susţinute de la cel de-al treilea descălecat al său la gruparea patronată de Adrian Porumboiu.

Prima repriză a partidei din Bănie a fost controlată de formaţia vasluiană, care, pe lângă gol, şi-a mai trecut în cont şi o "transversală", prin Wesley. În cel de-al doilea mitan, însă, craiovenii au dominat copios, dar au irosit cu seninătate ocazii clare de a marca.

Cea mai mare dintre acestea a avut loc în primul minut suplimentar al meciului, când Dina a obţinut o lovitură de la 11 metri, numai că aceasta a fost irosită de Prepeliţă, care a tras slab şi i-a dat posibilitatea portarului advers, Kuciak, să pareze.

"Le dau jucătorilor să mănânce linte"

Deşi echipa sa a tremurat serios pentru victorie, Viorel Hizo, antrenorul echipei din Vaslui, susţine că rezultatul final al meciului din Bănie este corect. "După aspectul jocului, rezultatul este corect. Puteam să avem şi noi 2-0. Spre deosebire de alţii, noi am tăcut toată săptămâna, este specific acestei zone să se facă gălăgie înaintea unui meci important", a spus "Dulăul" la finalul jocului.

Hizo a oferit şi o explicaţie inedită a rezultatelor bune obţinute în ultima vreme de elevii săi: "Le dau jucătorilor să mănânce linte, din ce a mai rămas de la celălalt antrenor".

"Dulăul" a făcut aluzie la faptul că spaniolul Lopez Caro, fostul antrenor al vasluienilor, i-a cerut patronului Adrian Porumboiu să importe o cantitate importantă de linte, pe care a introdus-o în meniul jucătorilor la sfatul fiului său, care fusese adus la echipă pe post de nutriţionist! "Eu sunt vinovat pentru această înfrângere. Dacă transformam penalty-ul, luam un punct.", ANDREI PREPELIŢĂ, mijlocaş la Universitatea Craiova

CRAIOVA - VASLUI 0 - 1 Marcator(i): Y. Bello (42)

CRAIOVA: Stanca 5, Dănănae 6, V. Găman 5, Ciucă 4, Bărboianu 5, D. Stoica 6, Wobay 6 (84, Firţulescu), Gargorov 6, Prepeliţă 4, Dina 6, Al. Piţurcă 4 (79, M. Costea). Antrenor: Victor Piţurcă

VASLUI: Kuciak 8, Milanov 6, Papp 6, Cânu 6, Bălace 5, L. Sânmărtean 6 (65, Rivas 4), Genchev 5, Wesley 6, Burdujan 6, Y. Bello 7 (88, R. Costin), Adailton 7 (75, Pancu 5). Antrenor: Viorel Hizo

Arbitri: Cr. Balaj 7 - Z. Szekely 7, D. Mudura 7; Stadion: "Ion Oblemeco" - Craiova; Spectatori: 25.000.