"Vicele" republican a reluat viguros temele de atac consacrate împotriva candidatului democrat: lipsă de experienţă, lipsă de performanţă, oportunism.
Coechipiera republicanului John McCain în alegerile prezidenţiale americane, Sarah Palin, a rostit miercuri seară un discurs în care l-a atacat frontal pe democratul Barack Obama, dar din care au lipsit cu desăvârşire soluţiile economice şi politice oferite de tabăra republicană. De la tribuna Convenţiei republicane, în St. Paul, Minnesota, guvernatoarea de Alaska a reuşit să-şi electrizeze audienţa din sală, dar, potrivit mai multor comentatori, retorica sa dură a fost departe de a atrage simpatii dinspre un segment al electoratului crucial în noiembrie: independenţii.
După o prezentare personală succintă, în care s-a comparat cu un „pitbull cu ruj“, Palin a început să-l atace pe Obama, însă fără a-i rosti numele. „Avem aici un om care a scris două cărţi de memorii, dar care nu a conceput nici măcar un text de lege şi nu a prezentat vreo reformă, nici când era membru al legislativului de stat în Illinois“, a spus Sarah Palin, în perfect acord cu ideile republicane vehiculate încă de la debutul alegerilor primare. Ea a insistat că Obama şi democraţii „vor mări taxele“, cu toate că însuşi prezidenţiabilul democrat a subliniat în trei rânduri că urmăreşte exact opusul: scăderea taxelor pentru oamenii cu venituri mici şi medii.
Palin şi-a acuzat oponenţii că urmăresc să-i „denigreze“ experienţa căpătată ca primar şi, apoi, guvernator. „Presupun că a fi primarul unui mic oraş seamă nă cu funcţia de lucrător social, cu deosebirea că ai responsabilităţi adevărate“, a spus ea. „În politică, există candidaţi care folosesc schimbarea pentru a-şi promova cariera. Şi alţii, ca John McCain, care-şi folosesc cariera pentru a promova schimbarea“, a adăugat Palin, fără a preciza despre ce schimbare este vorba. La finele discursului ei, senatorul John McCain, care urma să accepte formal nominalizarea în cursul serii de ieri, a urcat pe scenă în compania membrilor familiei Palin. Democraţii denunţă atacurile partizane
După ce a fost aleasă de McCain ca parteneră în echipa prezidenţială republicană, Sarah Palin, o fostă ziaristă, i-a evitat din răsputeri pe reprezentanţii presei. În cursul discursului său, ca şi în al celor rostite de politicienii dinaintea sa, Palin a tras câteva rafale spre massmedia, care au relatat despre diferite aspecte controversate ale vieţii sale: sarcina fiicei minore, poziţiile radical opuse avute asupra unui proiect statal, un presupus abuz de putere şi alte câteva.
Tabăra lui Barack Obama a salutat discursul „bine citit“ al lui Palin, subliniind că textul a fost redactat în cea mai mare parte de consilierul care scrie şi discursurile preşedintelui Bush: Matthew Scully. „Sună exact la fel ca atacurile partizane, emanând discordie, pe care le-am auzit de la George Bush în ultimii opt ani“, a spus purtătorul de cuvânt al lui Obama, Bill Burton. Omologul lui Palin în echipa Obama, senatorul Joe Biden, s-a declarat „impresionat mai ales de ceea ce nu s-a spus în discurs“, dar şi de
Războiul din Irak, „planul lui Dumnezeu“
Sarah Palin a apreciat, în statul Alaska, într-un discurs rostit la o reuniune religioasă, că forţele americane din Irak au fost trimise acolo „de Dumnezeu“. Potrivit unei înregistrări video difuzate miercuri, Palin făcuse această declaraţie în iunie, cu ocazia unei întâlniri organizate în Biserica „Wasilla Assembly of God“, din Alaska. Palin, al cărei fiu urmează să fie detaşat în Irak la sfârşitul anului, le-a cerut participanţilor să se roage pentru trupele americane din Irak. „Rugaţi-vă pentru femeile şi bărbaţii care depun eforturi pentru a realiza ceea ce este drept“, a declarat ea. „Trebuie să fim siguri că ne rugăm, deoarece există un plan care este un plan al lui Dumnezeu“, a subliniat ea. Palin le-a mai recomandat studenţilor la Teologie să se roage şi pentru construirea în Alaska a unui gazoduct în valoare de 30 de miliarde de dolari. „Cred că voinţa Domnului trebuie împlinită pentru a unifica persoanele şi companiile cu scopul de a construi acest gazoduct, deci rugaţi-vă pentru asta“, a adăugat ea.