Pistele pentru biciclete din Timișoara, pericol public pe ploaie

Pistele pentru biciclete din Timișoara, pericol public pe ploaie

Un biciclist s-a rănit după ce a alunecat cu bicicleta pe vopseaua udă cu care sunt acoperite pistele din Timișoara. De ani de zile, bicicliștii reclamă faptul că acstea sunt adevărate pericole pe vreme umedă. Bărbatul a mers la Urgențe, își va scoate certificat medico-legal, și va acționa în instanță Primăria Timișoara.

Incidentul s-a petrecut, luni, pe strada Piatra Craiului din Timișoara, unde, pista pentru biciclete, acoperită cu vopsea verde, a devenit foarte alunecoasă. Tânărul a amenințat pe Fscebook că va acționa primăria în instanță și va cere ștergerea vopselei de pe pistele de biciclete.

„Dragi prieteni. Puteți să îmi împărtășiți experiențele voastre cu celebra pistă verde vopsită? Pe timp de ploaie. Tocmai am alunecat pe ea cu bicicleta, un superb plonjon. Doresc să fac o plângere și să fie șterse. Sunt extrem de alunecoase când sunt umede. Nu putem să le lăsăm așa să așteptăm ceva grav”, scrie biciclistul în postarea sa. (Sursa foto: Facebook / Comunitatea Bicicliștilor din Timișoara)

 

Ne puteți urmări și pe Google News