Pirelli Re se extinde in Romania

Cel mai important jucator din sectorul imobiliar din Italia, Pirelli Re, a anuntat intrarea pe piata autohtona in parteneriat cu UniCredit Tiriac.

Banca va detine 20% din actiunile companiei Pirelli Re Romania, restul de 80% fiind detinute de firma italiana.

Parteneriatul le va aduce clientilor UniCredit Tiriac servicii la „cheie”. „Clientii nostri vor beneficia de o platforma integrata de servicii imobiliare care va imbina un vast portofoliu de solutii financiare cu o gama completa de produse imobiliare”, a declarat presedintele executiv al UniCredit Tiriac, Rasvan Radu.

Strategia Pirelli Re Romania vizeaza si atragerea de capitaluri de la companii straine pentru investitii in diverse sectoare imobiliare, in special pe segmentul rezidential.

Pirelli RE este cel mai mare jucator din industria imobiliara din Italia si gestioneaza active cu o valoare totala de 14,5 miliarde de euro, potrivit propriilor date. Compania este controlata de Pirelli&C.

SpA si desfasoara activitati in Italia, Germania si Polonia. Valoarea de piata a firmei depaseste doua miliarde de euro.

Grupul Pirelli, infiintat in 1902, detine in prezent 24 de fabrici in 12 tari, iar reteaua comerciala acopera 160 de tari de pe cinci continente. Grupul italian este deja prezent pe piata autohtona prin Pirelli Tyres, care a inaugurat la Slatina, in 2006, o fabrica de anvelope.