Piraţii somalezi au atacat o navă de croazieră

Piraţii au urmărit şi au deschis focul asupra unui vas de croazieră american, cu mai mult de 1.000 de persoane la bord, în apropierea coastei Somaliei, însă nu au reuşit să captureze nava, informează AP.

Cursa de linie, care transporta 656 de pasageri şi 399 de membrii ai echipajului, naviga, duminică, în apele Golfului Aden, când a fost atacată de şase piraţi, aflaţi la bordul a două bărci rapide, a anunţat Noel Choong, directorul centrului de supraveghere al pirateriei din cadrul Biroului Maritim Internaţional.

Piraţii au deschis focul asupra navei de pasageri, însă vaporul a reuşit să scape datorită vitezei superioare.  Nava de croazieră, numit M/S Nautica, aparţine companiei Oceania Cruises Inc. Conform companiei, piraţii au tras opt focuri asupra cursei de linie în timp ce aceasta tranzita coridorul maritim patrulat de coaliţia navală internaţională, însă căpitanul navei a mărit viteza şi a reuşit să evite pericolul. Toţi pasagerii şi membrii echipajului sunt teferi şi nava nu a fost afectată, a anunţat compania.

Nautica efectua un voiaj de 32 de zile, de la Roma spre Singapore, cu opriri în porturi din Italia, Egipt, Oman, Dubai, India, Malaezia şi Thailanda.

Nave de război din Danemarca, India, Malaezia, Rusia şi Statele Unite patrulează coridorul maritim internaţional din aproprierea Soamliei, oferind escoră navelor comericale ce tranzitează zona.

Cu toate acestea, piraţii şi-au intensificat activitatea în Golful Aden, în apropierea Somaliei. În acest an, au fost raportate 96 de atacuri ale piraţilor şi 39 de nave comerciale au fost capturate în apele somaleze, printre care un petrolier saudit încărcat cu ţiţei în valoare de aproape 90 de milioane de euro. Piraţii somalezi cer recompense de mai multe milioane de euro pentru a elibera cei aproape 300 de marinari luaţi ostatici şi cele 15 nave pe care le deţin.