ALERTĂ! Ministrul Sănătății le-a pus GÂND RĂU celor care dau ȘPAGĂ la doctor. Planul prin care vrea să elimine acest fenomen

ALERTĂ! Ministrul Sănătății le-a pus GÂND RĂU celor care dau ȘPAGĂ la doctor. Planul prin care vrea să elimine acest fenomen

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat marți, că a avut o discuție cu sindicatele din domeniu pentru a elabora un plan de măsuri pentr eradicarea șpăgii din spitale.

Sorina Pintea a apreciat că fenomenul șpăgii a ajuns în spitale un fenomen de „mare amploare”.

„Astăzi la această discuţie pe care am avut-o cu cele două federaţii (Sanitas şi Solidaritatea) am deschis şi problema spăgii din spitale. Concluzia a fost că împreună vom lua nişte decizii, poate chiar conştientizate într-un plan de măsuri, astfel încât să limităm foarte mult acest fenomen care din păcate nu este eradicat şi i-aş contrazice puţin pe colegii mei, în sensul că este încă de mare amploare. În permanenţă mesajele care îmi vin scot în evidenţă acest aspect”, a declarat Pintea .

De asemenea, ministrul Sănătății a mai precizat că în cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre rezolvarea unor probleme care țin de organizarea muncii salariaților din spitale: 

Ne puteți urmări și pe Google News

„De asemenea, am convenit să muncim, să lucrăm împreună pentru creşterea actului medical.  prin contractul de colectiv de muncă să întărim rolul sindicatului în luarea deciziilor, în rezolvarea unor probleme care ţin în organizarea muncii salariaţilor dintr-un spital”, a spus Pintea.