Ping-pong cu migranții. Erdogan la serviciu

Ping-pong cu migranții. Erdogan la serviciu

Erdogan a declarat că Turcia nu-și mai poate asuma singură ponderea noilor refugiați, nici politic, nici economic, nici social, scrie agenția Anadolu.

Iar atacul asupra militarilor turci a umplut paharul. Turcia dorește de multă vreme stabilirea unei zone securizate, de 30 km în profunzime, între frontiera turcă și cea siriană.

Această zonă a fost în parte instaurată anul trecut. Însă, în ciuda faptului că în această zonă sunt instalați civili, aviația siriană, sprijinită de piloți ruși, continuă bombardamentele, forțând un număr mare de oameni să fugă către frontiera turcă.

Joi seara, un alt atac al regimului sirian în Idlib a ucis 33 de soldați turci. În urma atacului, ministerul turc de Externe a anunțat că sirienii aflați pe pământ turcesc vor putea părăsi Turcia dacă doresc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul a precizat că politica de primire a Turciei nu s-a schimbat. Turcia va continua să ofere ajutor umanitar la graniță, unde sunt aglomerați milioane de femei, copii și bărbați.

Însă sirienii aflați pe teritoriu Turciei vor fi liberi să plece spre Europa, dacă vor să o facă.

Este timpul ca Europa să își asume responsabilitatea. Turcia și-a făcut temele. Acum, ține de Europa să acționeze împotriva masacrului sirienilor, pe de o parte, și să se asigure că refugiații pot supraviețui, pe de altă parte.

Faptul că Europa își pierde vremea să amenințe Turcia și economia sa este o strategie riscantă. Nu numai că va duce la creșterea sentimentelor naționaliste în Turcia.  Dar o Turcie cu o economie slabă va conduce la și mai mulți migranți care se vor deplasa spre Europa.