Evenimentul Zilei > Actualitate > Pilotul Daniel Onoriu, în stare gravă la spital. Nepotul lui Gabi Luncă are hemoragie internă, medicii se luptă să-i salveze viața
Pilotul Daniel Onoriu, în stare gravă la spital. Nepotul lui Gabi Luncă are hemoragie internă, medicii se luptă să-i salveze viața

Pilotul Daniel Onoriu, în stare gravă la spital. Nepotul lui Gabi Luncă are hemoragie internă, medicii se luptă să-i salveze viața

Daniel Onoriu, cunoscut pentru cariera sa de pilot de raliuri se află internat, în stare gravă, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București.

Potrivit primelor informații, Daniel Onoriu ar fi ajuns de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, cu hemoragie internă, după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru micșorarea stomacului, în Turcia, scrie Spynews.

În acest moment se pare că medicii se luptă să-i salveze viața.

A fost nouă zile în comă

Daniel Onoriu a suferit un teribil accident de motocicletă în 2006, într-o seară, când o mașină nu i-a acordat prioritate și l-a lovit în plin. A stat nouă zile în comă, deoarece a avut stomacul perforat și coastele rupte, și a avut nevoie 20 de intervenții chirurgicale pentru a supraviețui.

”Pe 28 Aprilie 2006 am avut cel mai dur accident din viaţa mea cu motocicletă, m-am lovit atât de tare într-o maşină care nu mi-a acortat prioritate, încât nici un medic nu mi-a mai dat vreo şansă, Din 2006 si până azi am considerat că 28 Aprilie e şi ziua mea de naştere, pentru că Dumnezeu mi-a mai dat o şansă, dar din păcate, în loc să-i mulţumesc, eu am trăit de atunci şi până azi, în păcate, iar azi, plătesc, plătesc pentru ele.”, spunea Onoriu.

În 2017, nepotul lui Gabi Luncă a fost implicat într-un scandal, fiind reținut după ce a dat foc mașinii fostei sale iubite, Simona Chiţac, din răzbunare. Aceasta făcuse plângere penală împotriva pilotului de raliuri, care a povestit cum a premeditat incendierea automobilului. Femeia a susținut că Onoriu a procedat aşa pentru că nu nu ar mai fi acceptat să continue relația cu el.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.