Emiratele, noua putere spațială arabă

Emiratele, noua putere spațială arabă

Emiratele Arabe Unite (EAU), stat federal reunind șapte țări, are mari ambiții în sectorul spațial, susținute de imensele sale resurse financiare și de rolul său crescut pe scena internațională. Al treilea astronaut din istoria lumii arabe va fi unul din Emirate.

Hazza Al-Mansouri, pilot militar pe F-16, născut în bogatul regat din Golf, va ajunge, în septembrie, pe Stația Spațială Internațională (ISS). La 30 de ani, Al-Mansouri va decola în 25 deptembrie către ISS de pe cosmodromul rus din Baikonur, la bordul unei rachete Soyuz MS-12, și va rămâne opt zile pe stația orbitală. În 2017, Agenția Spațială a EAU a lansat un program spațial pentru a trimite un astronaut din Emirate pe orbită în următorii ani. 4000 de candidaturi au fost primite la Centrul Spațial Mohammed Bin Rashid, 95 de candidați au fost prelesecționați (75 de bărbați și 20 de femei), cu vârste între 23 și 48 de ani. În 2018, nouă candidați pentru ISS au ajuns în Rusia, la Roscosmos, pentru teste, în vederea selectării a doi candidați din EAU pentru un zbor către ISS. Au rămas în cărți Hazza Al Mansouri și Sultan Saif al Neyadi (doctor în securitate informatică). Tot anul trecut, după ce au semnat cu Roscosmos, EAU au semnat un acord de cooperare cu NASA, în domeniul zborurilor spațiale locuite.

Prințul moștenitor, supervizor strategic

Hazza Al Mansouri se alătură clubului foarte restrâns al arabilor care au ieșit din gravitația terestră. Au făcut-o înaintea lui prințul saudit Sultan bin Salman bin Abdelaziz (pasager al navetei americane Discovery, în 1985, notează Le Monde) și sirianul Mohamed Fares (pe stația sovietică Mir, în 1987). Ca majoritatea țărilor care au intrat în domeniul spațial, EAU au început prin achiziționarea de sateliți de telecomunicații. Ulterior, Agenția Spațială a Emiratelor, înființată în 2004, și-a propus ca principal obiectiv „dezvoltarea și ghidarea unui sector spațial de clasă mondială”. În 2015, a fost creat Centrul Spațial Mohammed Bin Rashid, în Dubai. PDG și supervizor general al proiectelor sale strategice este nimeni altul decât prințul moștenitor din Dubai, Mohammed Al Maktoum.

Ne puteți urmări și pe Google News

Petromonarhia vrea și colonii pe Marte

EAU, care au lansat anul trecut , din Japonia, și primul satelit de producție proprie, au ambiția să devină prima țară arabă care va trimite o sondă în orbită în jurul planetei Marte, în scopul studierii climatului și atmosferei Planetei Roșii. Sonda este prevăzută să plece anul viitor, pentru a-și atinge obiectivul în 2021, data celei de-a 50-a aniversări a creării EAU. Această misiune exploratorie se vrea ca prim pas al unui alt proiect al Emiratelor, de domeniul SF: înființarea, în orizontul unui secol, a unei colonii umane pe Marte. O mai veche utopie adusă la zi de angoasele ecologiste și de care sunt interesate direct SUA, China și Rusia.

Un domeniu cu mize uriașe

Dorința lumii arabe la accesul la tehnologii spațiale are loc în contextul unor mize colosale. Demersul țărilor noi în acest sector nu ține doar de orgoliu național, ci pentru că spațiul a devenit o componentă indispensabilă vieții cotidiene: telecomunicațiile, navigația GPS sau domeniul militar, toate se fac prin sateliții pe care omenirea îi pune pe orbită. Nemaivorbind de riscurile aferente: un nou Război Rece în spațiu. Și pentru lumea arabă, spațiul este un element de recunoaștere națională, regională și internațională, unul politic, și de aplicație a securității naționale și regionale.