Piedone, ironic după retragerea lui Cîrstoiu: Nu mai are timp să iasă nici puiul și a murit și cloșca

Cătălin Cîrstoiu. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Piedone a făcut câteva comentarii ironice pe seama retragerii candidatului alianței PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu. În opinia sa nu mai au timp cu ceva care să surprindă, deoarece „punând un ou sub o cloșcă, ei schimbându-l astăzi, nu mai are timp să iasă nici puiul și a murit și cloșca”.

Piedone a transmis coaliției: „Alianțele pentru mine sunt închise”

Cristian Popescu Piedone e convins că un alt candidat impus de alianța PSD - PNL la Primăria Capitalei nu are nicio șansă. De asemenea. se poate spune că tot acest scandal îi poate aduce procente și mai multe. Piedone mai spune că nu mai face alianțe, orice negociere este închisă.

„Alianțele pentru mine sunt închise. Am solicitat aceste alianțe la începutul candidaturii mele. Dacă se vor alia în spatele meu, sunt bineveniți. Fiecare cu bucătăria lui, mi-am făcut lecția de la început alături de partidul meu mic - PUSL. Punând un ou sub o cloșcă, ei schimbându-l astăzi, nu mai are timp să iasă nici puiul și a murit și cloșca. Cetățenii nu mai pot fi mințiți”, a spus Piedone la un eveniment.

Piedone ar fi dorit o alinață cu actuala coalație

Piedone nu a ascun faptul că ar fi dorit o alianță cu PSD și PNL. În acest sens, candidatul la Primăria Generală a Capitalei le-a trimis o scrisoare liderilor celor două partide. Mai exact, Piedone, candidat din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la Primăria Capitalei, a spus că a trimis lui Marcel Ciolacu şi lui Nicolae Ciucă, o scrisoare în care le propunea o alianţă cu PUSL pentru Bucureşti. Piedone a spus că inițiativa sa nu a avut succes.

„Am făcut două scrisori. M-am întâlnit personal cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și cu președintele PNL, domnul Ciucă, spunându-le la vremea respectivă că intenționăm și noi să facem parte din această alianță, să ne sondăm atât eu, cât și candidații de la vremea respectivă”, declarase recent candidatul din partea PUSL.

Piedone. Sursa foto: facebook

Cătălin Cîrstoiu așteaptă decizia liderilor alianției PSD-PNL

Liderii PSD și PNL discută dacă îl păstrează pe Cătălin Cîrstoiu sau numesc alt candidat pentru Primăria Capitalei. Deputatul PNL, Nelu Tătaru, a vorbit despre ce se va întâmpla dacă va fi retras Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei și cine îi va lua locul.

„Încă sunt discuții în coaliție. De principiu, când s-a plecat cu un candidat unic, s-a plecat pe niște lucruri stabilite. Nu domnul Piedone, nu domnul Nicușor Dan, ci candidatul unic. După apariția în spațiul public al diverselor acuzații la adresa domnului Cîrstoiu, știți, a urmat acea solicitare pentru acea conferință de presă. Au fost niște declarații, astăzi ar urma ca în urma acelor declarații pe care le-a făcut să avem niște decizii luate în coaliție. Eu sper să avem în sfârșit o decizie luată, fiindcă mai sunt 8 zile în care putem depune o candidatură”.

Fără Piedone, ce va urma

Nelu Tătaru a fost întrebat dacă vor merge pe o variantă politică din interiorul PSD sau PNL, în cazul în care Cătălin Cîrstoiu va fi retras.

„Fiecare din cele două partide și-a refăcut o analiză proprie în interiorul propriului partid. Și Partidul Național Liberal s-a gândit la ce candidaturi ar putea propune. După cum știți, înainte de a intra cu un candidat unic, l-am avut pe domnul Burduja. Acum, fiecare dintre noi avem decizia. PNL-ul va putea să aleagă un candidat pe care să-l propună, dar condiția rămâne ca acest candidat să rămână candidatul unic”, a declarat Nelu Tătaru la b1tv.