Piedone africanul şochează sectorul 4 cu palmieri

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, copiază gafele edililor din Constanţa, Craiova şi Deva şi speră că "palmierii cu garanţie" nu se vor usca. După modelele "de succes" de la Constanţa, Craiova şi Deva, edilul sectorului 4 din Capitală, Cristian Popescu- Piedone, a trecut, ieri, la plantarea a 18 palmieri în sectorul "exotic" pe care-l administrează.

Intersecţia Constantin Brâncoveanu a fost preschimbată, cu 350.000 de lei, într-un punct de atracţie al oraşului.

Acţiunea de plantare a ghivecelor cu palmieri, aduşi din Italia, a tras ieri pe dreapta şoferi curioşi şi cetăţeni întorşi de la serviciu. Toţi se opreau să-i mulţumească edilului pentru copacii buni de admirat numai vara. Alţii îi atrăgeau atenţia primarului asupra altor probleme, mai grave, la ordinea zilei.

Mai ieftini ca platanii lui Inimăroiu

Piedone nu s-a apucat să planteze palmieri de capul lui. „Dacă ne aşezăm acum pe băncuţă şi întrebăm 20 de oameni, sigur o să fie mulţumiţi“, e convins primarul care, atunci când a câştigat mandatul, spunea că „numai dacă văruiesc copacii şi tot o să fie mai mult decât a făcut Inimăroiu“. Piedone s-a gândit să „văruiască“ nişte palmieri, mai ales că „sunt mai ieftini decât platanii lui Inimăroiu“ şi „e ceva şoc“.

Viceprimarul Alexandru Popescu a explicat şi el de ce primăria a făcut o treabă bună cu palmierii: „O bucată a costat 1.500 de lei, în timp ce pentru un platan trebuia să plătim 3.000 de lei“. În plus, primarul s-a lăudat că, spre deosebire de ceilalţi edili, care au adus palmieri în ţară şi i-au lăsat să se usuce, el beneficiază şi de garanţie din partea firmei italiene.

„Timp de zece ani, tot ce se usucă, dacă se respectă indicaţiile de întreţinere, va fi înlocuit de firma de la care i-am cumpărat“, a arătat Piedone. Drept bonus, el povesteşte că italienii i-au dat şi două rezerve, pentru înlocuirea eventualilor palmieri uscaţi.

Iarna îi înlocuieşte cu brazi sau panouri publicitare

„Cum scade temperatura la 0 ºC, cum îi mutăm în sere“, promite Piedone, sigur că nu va avea ghinionul să i se usuce, în mandatul lui, frumuseţe de palmieri. Pe timp de iarnă, edilul se gândeşte să pună în loc brazi argintii. Costul lor însă rămâne de suportat la iarnă. La fel ca şi transportarea şi mutarea palmierilor la începutul şi sfârşitul sezonului cald. Şi dacă brazii argintii i se vor părea prea scumpi, Piedone zice că va monta nişte panouri publicitare, „că tot nu e vegetaţie“.

Deşi de la fostul primar Inimăroiu, Piedone a moştenit peste două sute de străzi neasfaltate sau fără canalizare şi apă, primarul a decis să-şi înceapă mandatul cu acţiuni „cosmetice“. „Vom amenaja fiecare mare intersecţie în mod diferit“, s-a lăudat edilul. El a promis că într-o lună va inaugura o altă intersecţie din sector. „Va fi ceva unic în România, va deveni o atracţie turistică“, spune misterios primarul.

ALTE ORAŞE „EXOTICE“ Mihai Viteazul, la umbra palmierilor din Craiova

Şi alţi primari din ţară „s-au cocoţat“ în palmieri de dragul publicităţii electorale. Palmierii s-au uscat, bătând în mod natural logica fracturată a gospodarilor. Craiova. Primii palmieri au apărut în Craiova vara trecută: patru arbori gigantici, plantaţi lângă statuia lui Mihai Viteazul din dorinţa primarului Antonie Solomon. El primise palmierii de la un om de afaceri, pentru vila sa din comuna Leamna, dar le-a „deturnat“ destinaţia. Palmierii s-au uscat în timpul iernii, fiind înlocuiţi cu nişte exemplare mai mici, puse în ghivece şi luate direct din serele Regiei de Administrare a Domeniului Public. Astfel, centrul modernizat al Craiovei a fost înţesat din cinci în cinci metri cu palmieri de un metru înălţime, care, din nou, nu au costat nimic. (Gabriela Zanfir)

Deva. La începutul lunii mai, administraţia locală a decis că rondurile de flori din zonele centrale ale oraşului sunt banale, motiv pentru care primii palmieri au fost plantaţi în sensul giratoriu de la intersecţia bulevardelor Nicolae Bălcescu şi Decebal. Reprezentanţii Primăriei Deva nu au vrut să ofere detalii legate de sumele alocate achiziţionării palmierilor. (Ciprian Iancu) Constanţa. Primii palmieri au apărut pe litoral în 2002, la Constanţa şi la Mamaia. La vremea respectivă, investiţia Ministerului Turismului şi cea a Primăriei Constanţa a ajuns la 115.000 de dolari. În primul an, aproape toţi palmierii s-au uscat şi au fost înlocuiţi cu alţii. (Cătălin Ionescu)