Pictorul italian acuzat de falsuri în valoare de 4 milioane de euro se dă corporatist

Giglia Sebastiano, italianul care a falsificat opere de artă în valoare de 4 milioane de euro, nu este de acord cu extrădarea în Italia. Ieri a fost adus în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, unde avocatul său a prezentat contestaţia, cerând astfel instanţei să fie judecat pe teritoriul României.

Cu aceeaşi atitudine dezinvoltă, de cum a intrat în sala de judecată şi de cum i s-au dat jos cătuşele, artistul i-a trimis iar bezele elegantei sale soţii, care-l aştepta alături de avocat. În urma jurământului depus de traducătoarea oficială a forului judecătoresc, avocatul artistului şi-a început pledoaria, contestând mai multe aspecte, printre care se numără şi extrădarea inculpatului. Şedinţa s-a desfăşurat foarte rapid, argumentele au curs şi de o parte, şi de alta, iar la fiecare contestaţie a avocatului, procurorii au răspuns tranşant, invocând că artistul face parte dintr-o grupare infracţională organizată, al cărei principal scop este de a comite înşelăciuni.

 

„Nu aveam timp să falsific tablourile”

La finalul şedinţei, Preşedintele completului de judecată i-a dat cuvântul aristului italian: „Acuzaţiile care îmi sunt aduse ar trebui imputate unei alte persoane, care vrea să scape. Eu trăiesc de 5 ani în România, aici am un copil minor în întreţinere , deci nu am făcut niciodată aşa ceva. Am lucrat pentru companii mari din România, cum ar fi Enel sau Romtelecom. Astfel, nici măcar timp nu aş fi avut să falsific tablourile. În Italia există probe conform cărora reiese că sunt nevinovat”.

Giglia Sebastiano a fost arestat în Bucureşti cu ajutorul autorităţilor române, în urma emiterii unui mandat european de arestare de către Poliţia din Italia.