Edemele membrelor inferioare apar atât la bărbaţi, cât şi la femei. De la caz la caz, se recomandă purtarea de ciorapi speciali, operaţia sau anumite exerciţii.
În jur de 30% dintre români au probleme din cauza umflării picioarelor. Edemele membrelor inferioare pot fi tratate, spun medicii, iar apariţia lor poate fi prevenită prin anumite exerciţii. Operaţiile se recomandă numai atunci când este afectat sistemul venos superficial. În cele mai multe cazuri, edemul de gambă este reversibil, membrele inferioare revenind la dimensiunile normale în repaus (în special în timpul nopţii). Statul pe scaun, risc de edem la gambă „Cauzele edemului de gambă sunt multiple. Printre cele mai frecvente sunt insuficienţa venoasă şi/sau limfatică, imobilizarea prelungită (în special pe scaun), expunerea la temperaturi ridicate (edemul de gambă este accentuat pe timpul verilor foarte călduroase), diferite boli care determină obstacole în circulaţia venoasă sau limfatică“, explică Valerian Ciubotaru, de la Clinica Medicală Flebestet din Bucureşti, vicepreşedinte al Societăţii Române de Flebologie. Medicul îi sfătuieşte pe cei care stau mult timp cu picioarele în jos, la birou, să ia pauze la fiecare 30- 40 de minute, să se ridice şi să facă mişcare într-un ritm alert, timp de 3-5 minute. „Sfatul este valabil şi pentru cei care fac drumuri lungi cu maşina, cu trenul sau cu avionul“, mai spune specialistul. Ciorapii elastici, indicaţi pentru gravide Tratamentul edemului de gambă este diferit, în funcţie de cauza care l-a determinat. „Atunci când este afectat sistemul venos profund, nu se face operaţie, ci se recomandă contenţia elastică cu ciorapi. Operaţiile se recomandă când este afectat sistemul venos superficial“, mai explică medicul flebolog. Femeile prezintă un risc mare să aibă edeme la nivelul picioarelor în perioada sarcinii. „Oricum, în sarcină există un edem generat de presiunea exercitată de uter asupra circulaţiei de întoarcere venoasă de la nivelul membrelor inferioare şi de schimbarea de profil hormonal. La femeile însărcinate, edemul apare mai ales după-amiază şi seara“, mai spune Valerian Ciubotaru. Dacă edemul este combinat cu insuficienţă venoasă superficială sau profundă, umflarea picioarelor va fi mai pronunţată. „Bine ar fi ca toate gravidele să treacă pe la medic pentru a primi recomandarea adecvată. De cele mai multe ori, au nevoie de ciorapi elastici, însă până în luna a patra, dacă situaţia o impune, se pot face şi operaţii pentru varice, cu acordul medicului obstetrician“, mai declară specialistul în flebologie. SOLUŢII DE PREVENŢIE Înotul, banda rulantă, mersul pe jos
Iată câteva modalităţi generale de a evita sau limita edemul de gambă (umflarea picioarelor):
> evitaţi imobilizarea prelungită; > mergeţi pe jos minimum 30 de minute zilnic; > dacă este posibil, înotaţi zilnic, timp de 30-60 de minute; > mergeţi pe bandă rulantă timp de 30 de minute în ritm alert (fără să fie alergare). Recomandarea tratamentului medicamentos sau de contenţie elastică trebuie făcută de medicul specialist flebolog şi individualizat fiecărui caz în parte.