Piatra Neamț - Cauze, vinovați, soluții. Aceste legi care ne omoară

Piatra Neamț - Cauze, vinovați, soluții. Aceste legi care ne omoară

Dacă vrem ca România să nu mai fie un o țară care ucide pe cei ce locuiesc în ea avem nevoie de mai puțini eroi și salvatori și de mai mulți oameni „banali”, dar deștepți și conștiincioși. De legi și reguli mai puține și de o mai bună aplicare a lor.

Pentru că succesiunea de dezastre din România nu poate fi justificată doar prin calitatea oamenilor. Trebuie să existe o cauză mai profundă ce face să fim țara lui „Dorel”, a lui „lasă că merge și-așa”.

Cauze și motive

Obligat la un moment dat, de un blocaj în trafic, să fac un drum de vreo șase kilometri pe jos prin oraș, și fără chef de spus povești de seară la 7 și ceva dimineața, am decis să fac un experiment: să văd dacă un copil de patru ani poate înțelege cele patru cauze ale lui Aristotel. Și poate, pentru că Aristotel gândește simplu (și greșit, dar asta e altă poveste), iar după un exemplu cu un pulover croșetat de bunica, copilul a fost în stare să descopere cauzele șosetelor „RADET”: lâna - cauza materială, ciorap scurt - cauza formală, mamaia - cauza eficientă, căldura - cauza finală. A mers apoi și cu lingura - fier, lingură (căuș cu coadă), muncitor la fabrica de tacâmuri, igiena alimentară/evitarea arsurii la amestecarea în mâncarea ce fierbe.

Chiar dacă nu se mai face așa filozofie astăzi (științele naturii au impus schimbarea felului în care este gândită cauza), lecția dascălului lui Alexandru Macedon e utilă azi cu privire la orice acțiune (sau inacțiune) a oamenilor. Pentru că îndărătul lor stă o finalitate, un motiv, un scop, o socoteală, o rațiune.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câtă vreme în spatele dezastrelor naturale nu stă un scop, pentru că nu depind direct de noi, nu le putem îndepărta. (Deși și aici multe dintre acțiunile oamenilor contribuie decisiv). Dar în cazul incendiilor, exploziilor și accidentelor de tot felul stă mereu o finalitate: să ajungi mai repede cu mașina, să fie mai ieftină lucrarea, chiar să arate mai bine, în detrimentul siguranței.

Și aici trebuie umblat. Am avut anul acesta două incendii în spitale, cel din ianuarie de la Floreasca, cu o victimă, și cel de acum, cu 10. Și e greu de crezut că un medic ce a învățat, măcar pentru admiterea la Medicină, chimie și fizică, nu știe că alcool+electrocauter=incendiu sau scânteie+oxigen comprimat=explozie. Situația în care un om putea să prevadă rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, este definiția de manual a infracțiunii din culpă. Dar justiția nu e o soluție pentru prevenirea dezastrelor, pentru că exemplaritatea pedepsei are efect extrem de limitat la faptele produse din culpă.

Uitați de cauze, uitați de vinovați!

Pentru că, de fapt, asta e problema la noi: avem prea multe legi și prea puțină respectare a lor. Ajunge să te uiți pe stradă să vezi câți oameni folosesc telefonul în timp ce conduc. Deși legea interzice asta și prevede amenzi consistente și, în anumite condiții, suspendarea permisului. Dacă cei care au făcut legea ar fi știut că răul este prevenit de respectarea legii, nu de simpla ei existență, dacă ar fi știut că nu legile îi schimbă pe oameni, ci oamenii schimbă legile, s-ar fi gândit că, la 8,7 milioane de mașini (șoferi probabil că sunt și mai mulți), ar trebui vreun milion de polițiști la Rutieră ca să poată fi impusă respectarea legii în forma actuală. Ceea ce e imposibil. Și-atunci n-ar fi fost mai simplu să fie impusă obligația ca orice mașină să fie dotată cu sistem hands free, cu pedepse foarte mari pentru nerespectarea acestei prevederi, dar și cu termen de conformare suficient de extins (să zicem 3 ani) încât conformarea să fie constatată de ITP?

Și așa se întâmplă în orice domeniu. Legi stufoase, amănunțite, greu de respectat, dar încălcate cotidian. Or, pentru a evita dezastrele și a avea o societate funcțională e nevoie să ne concentrăm pe găsirea unor reguli simple și eficiente și să investim bani, timp și energie în impunerea respectării lor. Să oprim frenezia de a emite legi și reglementări - prin care, precum în societățile totalitare, lucrurile sunt ori interzise, ori obligatorii, dar pentru care nu avem instituțiile, cunoașterea și controlul necesare pentru a le aplica (inclusiv cu forța) și să ne limităm la cele mai eficiente interdicții și obligații.

La fel cu pandemia: exces de zel în a face reguli, lipsă de polițiști (serioși, nu băieți ce se adună noaptea în grupuri de 8-10 și stau la povești, evident fără mască) care să verifice respectarea lor.

De fapt, e o problemă veche aici: cine îi controlează pe controlori. Nimeni nu verifică, la noi, dacă „organele” își fac datoria sau nu. Excesul de reglementare face ca pentru omul simplu să fie mai costisitor să se conformeze decât să își asume o amendă (formală sau o „înțelegere” cu polițistul sau alt organism de control, declanșând astfel spirala corupției). Iar funcționarii însărcinați cu impunerea legii sunt și ei oameni și sesizează absurdul și excesul reglementării și devin indulgenți, fără a avea discernământul pentru a deosebi între regulile a căror încălcare nu produce nicio consecință neplăcută și cele a căror încălcare se dovedește criminală.

Interludiu politic. Ce capete trebuie să cadă. Ce (n-)am învățat din incendiul de la Colectiv

Zguduită de tragedie, societatea a reacționat acum cinci ani așa cum ne învață un alt filozof, de astă dată contemporan, cerând țapi ispășitori; și a fost să fie Ponta, care avea nenumărate păcate, dar strict pe incendiul de la Colectiv era aproape inocent, cu excepția problemelor ulterioare legate, cel mai probabil, de prietenia cu ministrul Sănătății, al cărui refuz inițial de a cere ajutor extern a fost un dezastru. Bine, a greșit și calculul ordinului de mărime atunci când a încercat să ofere mulțimii furioase un cap prea mic, cel al șefului de la Protecția Consumatorului.

Dar consilierii ar trebui să-i recomande și actualului premier să ofere urgent un cap mulțimii, și unul adecvat, ca să nu pățească precum Ponta cu Marius Dunca, adică să enerveze și mai rău gloata care cere capete. Nu contează dacă cel al cărui cap este oferit mulțimii este vinovat sau nu (de regulă nu, știți gluma cu „aflarea vinovaților și pedepsirea nevinovaților), ba chiar e mai bine să fie complet inocent, cum ne învață Girard, cel pomenit mai sus. Asta dacă vrea să mai aibă vreo șansă la alegeri.

Dar politica nu e o soluție, așa cum nu e nici justiția (poate părea cinic, dar rolul justiției, ca parte a puterii, este protejarea puterii; chiar când pedepsește hoți sau criminali, o face tot pentru a proteja puterea de furia mulțimii, nu pentru că ar vrea să „facă dreptate”). Pentru că - și asta o să sune cinic - nu mulțimea îi dă jos pe politicieni, ci ori sunt schimbați de șefii de la partid, pentru damage control, ori aspiranții din linia a doua îi dau un brânci pe scări celui din vârf. Așa că un cap căzut în plus nu rezolvă nimic.

Vedem acum, cu medicul de la Piatra Neamț dus în Belgia: încă n-avem infrastructura necesară pentru marii arși, iar respectarea normelor de siguranță la incendiu este deficitară tocmai în spațiile de stat, unde este exclus ca managerul să fi dat o șpagă pompierilor sau angajațlor ISU, cum se presupune a fi fost la Colectiv.

Despre eroi, salvatori și morminte

Revenind la cauze și motive: firele de curent pot să facă oricând scurt-circuit, oxigenul arde și explodează, iar bolnavii în comă sau sedați nu au cum să fugă de incendiu, și dacă n-ar fi explozie. Iar eroii și salvatorii - da, medicul Cătălin Denciu este un erou care a salvat viața unor oameni în această împrejurare, precizez asta ca să priceapă și cei șocați de faptul c-am spus la un moment dat că felul în care „medicii salvează vieți” prin activitatea lor curentă nu e diferit de felul în care „semafoarele salvează vieți” prin simpla lor funcționare - au prostul obicei de a apărea doar atunci când dezastrul deja s-a produs, pierderile există, iar ei salvează doar ceea ce se mai poate salva în condițiile date.

Așa că, la fel ca în medicină, criteriul de performanță pentru instituții precum ISU (KPI-ul, cum zic corporatiștii) ar trebui să fie numărul de „morți evitabile” evitate cu adevărat. Ca mulțimea să nu mai ceară capete trebuie ca responsabilitățile să fie limpezi. Da, e absurd să-i ceri premierului sau ministrului să verifice firele de curent dintr-o secție de ATI.

Dar nu e absurd să le ceri să știe, imediat ce evenimentul s-a petrecut, cine era responsabil de siguranțe fuzibile, sprinklere și uși de foc. De la șeful cel mare al ISU la angajatul care a verificat (sau nu) și a semnat aprobarea de funcționare. Iar dacă asta nu s-a întâmplat și secția a fost mutată (cum se vehiculează) sau amenajată fără respectarea normelor, să știm „în secunda doi” cine este responsabilul direct și cine sunt șefii lui care ar fi trebuit să verifice asta și n-au făcut-o.

Adică o linie clară de control și, subsecvent, de responsabilitate. Semafoarele „salvează” milioane de vieți pentru că au la bază simplitatea codului de culori și predictibilitatea. Magazinele de alimente „salvează” milioane de vieți prin trasabilitatea sistemului de loturi și date de fabricație. Fără eroi.

Revenind la inflația de legi stupide

În România este interzis să faci unul dintre lucrurile pe care homo sapiens le face de mii de ani: să-ți construiești un adăpost, un „acoperiș deasupra capului” fără a obține un șir imens - cronofag, costisitor și umilitor - de hârtii de la diverse instituții ale statului și fără a angaja o firmă de construcții. Dar sute de școli și instituții publice funcționează fără aviz ISU. Iar la primul cutremur serios - Doamne ferește! - ne vor cădea în cap spitalele, școlile, fiscurile sau primăriile. Oricine pricepe că riscul prăbușirii casei mele mă privește doar pe mine și pe eventualii mei oaspeți, în timp ce prăbușirea unei clădiri publice - în care sunt obligat să intru - afectează întreaga societate.

Avem spoturi pe TV împotriva improvizațiilor la gaze și curent, dar controlul în aceste domenii este lăsat unor firme(-căpușă) ale sindicaliștilor din acele domenii, prilej numai bun de a câștiga niște bani, legal sau mai puțin (pentru că orice „specialist” de-ăsta te poate lăsa fără gaze în plină iarnă, iar să urmezi procedurile legale pe la ANRE ca să-ți pornească gazele la loc înseamnă cel puțin vreo săptămână de stat în frig și comandat pizza). Noroc că acum există detectoare de gaz, pe care oricine și le poate monta. Care sunt și obligatorii din 2018. Doar verificați câte apartamente le au, după doi ani, pentru a afla, statistic, când vom avea următoarea tragedie.

Ce urmează și ce ar putea urma

Urmează un nou parlament ce, foarte probabil, se va popula cu legiferatori și mai frenetici. Uitați-vă doar la apetența stângii de centru-dreapta modern de a reglementa amănunțit cele mai banale aspecte ale vieții private. Fără vreo preocupare pentru capacitatea statului de a impune și urmări respectarea acestor legi. Mai multă lege înseamnă mai multă fărădelege, cum zice în Scripturi, că „Legea a intrat și ea ca să se înmulțească greșeala”, doar că în viața cotidiană nu se înmulțește harul, ci victimele.

De ce se întâmplă asta? Din lipsă de cultură politică. Parlamentul tinde să se transforme (nu doar în România) într-o instituție permanentă pentru că, probabil, 90 la sută dintre aleși și alegători nu știu de ce legislativele nu sunt și nu trebuie să fie instituții permanente, de ce trebuie alese periodic și de ce activitatea e organizată în sesiuni. Iar tot felul de ONG-uri măsoară activitatea parlamentarilor în funcție de numărul de proiecte legislative inițiate, după un criteriu cantitativ stupid: cu cât mai multe, cu atât mai bine. Așa că, dacă tot sunt în parlament, oamenii devin aflători în treabă. Și așa ne alegem cu legi proaste și de neaplicat.

În loc de noi legi, ar fi incredibil să vedem una singură în sfârșit aplicată complet. De exemplu, pentru că tot sunt închise școlile și multe instituții publice, cum ar fi ca toate să aibă, până la încheierea pandemiei, avizele ISU „pe bune”? Cu bani europeni, cu bani din rezervele guvernului, cu ce-o fi, să le doteze cu tot ce „scrie la carte” pentru a nu mai fi pericole publice. Și toate avizele să fie făcute publice pe site-ul ministerului de resort, pentru trasabilitate: dacă ceva se întâmplă rău, poți afla imediat ce a mers prost și să repari. Ar fi un prim semn că în România se mișcă ceva.