Analiştii estimează că domeniul îşi va reveni abia în 2013 şi numai dacă investitorii vor construi locuinţe adecvate puterii de cumpărare a românilor.
Piaţa imobiliară românească va începe să crească abia în 2012 – 2013. Specialiştii spun că, după perioada 2006 – 2008 când românii au fost "răsfăţaţi" vânzând orice, oricui, cu orice preţ, a venit criza, iar în prezent ne aflăm într-o perioadă de "tranziţie" din care piaţa se va reeechilibra cu condiţia ca dezvoltatorii să îşi fi învăţat lecţia.
"Imobiliarele chiar sunt bune. E singurul domeniu de investiţii în care se implică absolut toată lumea. Fiecare om are o proprietate, fiecare poate cumpăra sau vinde, sau poate închiria. E momentul să responsabilizăm puţin profesioniştii şi de a-i determina pe oameni să înţeleagă corect cum stau lucrurile", a declarat ieri reputatul consilier imobiliar Ilias Papageorgiadis, prezent la Timişoara în cadrul campaniei "Imobiliarele sunt bune".
Ce caută investitorii străini
Analiştii imobiliari susţin că în acest moment România a ieşit din criza imobiliară, iar de acum încolo va începe să atragă investiţii în domeniul industrial, iar în ceea ce priveşte zona rezidenţială, un oarecare avânt este aşteptat cam peste doi ani.
Ei au identificat trei zone cu potenţial atunci când vine vorba de atragerea investitorilor străini: Bucureşti, Timişoara şi Cluj. "Timişoara e printre cele trei zone cele mai atractive din România pentru industrie şi investiţii în logistică. Aici vor fi atraşi majoritatea investitorilor care vor veni în ţara noastră în următorii ani. Idea este că, depăşind criza, momentul e bun pentru investiţii, în general. Doar terenurile nu vor face încă profit", e de părere Ilias Papageorgiadis.
Investiţiile vor merge întâi în Bucureşti, iar în celelalte două zone vor ajunge în următoarele 6 – 12 luni.
Creşteri uşoare de preţ
Preţurile apartamentelor şi caselor s-au stabilizat şi încep să crească, dar foarte uşor anul acesta, cel puţin asta susţin cei de la imobiliare.ro, cel mai mare portal de profil din ţară.
"E foarte probabil că, în ceea ce priveşte zona rezidenţială, am atins deja fundul sacului, iar ceea ce a fost a trecut, pentru că, de anul acesta începem să vedem cum cresc preţurile la apartamente. Chiar dacă nu sunt creşteri substanţiale, preţurile s-au oprit din scădere, iar în mod normal ar trebui să crească", susţine Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.
În opinia lui Ilias Papageorgiadis, abia anul 2013 va fi cu adevărat primul an cu o piaţă imobiliară normală, cu un flux de tranzacţii, 2011 şi 2012 fiind ani de tranziţie.
"Asta nu înseamnă, totuşi, că ne vom întoarce la ceea ce era pe piaţa imobiliară românească în 2007, dar 2013 va fi anul cel mai interesant din această perioadă", a mai spus specialistul.
Dispar cartierele fantomă
Anul viitor va putea începe din nou construcţia de locuinţe, dar de data aceasta în baza unor studii de piaţă, după ce dezvoltatorii imobiliari români au înţeles că aveau totuşi o mare problemă: aceea de a se considera atotcunoscători pe piaţă. Iar acest fapt s-a tradus prin preţuri nerealiste şi locuinţe mult prea ample pentru posibilităţile pieţei.
"Acum trebuie să se înţeleagă faptul că imobiliarele sunt o industrie enormă, foarte complicată, care nu e pentru oricine. Pornind de la ideea că într-o viaţă, un om cumpără între una şi trei proprietăţi imobiliare, e vital să apeleze, atunci când face o tranzacţie la un consultant imobiliar, la un avocat, la un arhitect, pentru a verifica dacă afacerea pe care o începe e cu adevărat în regulă. Vorbim de câteva sute de euro, dar care garantează siguranţă şi elimină riscul de a mai putea ajunge în situaţia de a-şi da banii în locuinţe – fantomă", adaugă Ilias Papageorgiadis.
Din 2012, România va intra în a doua generaţie a dezvoltării imobiliare. "Perioada 2007 – 2008 a fost, din punct de vedere imobiliar, altă lume. Nu ne vom întoarce acolo nici în 10 ani. Prima generaţie de dezvoltare imobiliară a construit apartamente pentru vise, în a doua etapă, care va începe în 2012, se va construi pentru oameni nor mali", e de părere Ilias Papageorgiadis.
Drept urmare, investitorii care au construit apartamente de 150 – 200 mp şi nu le-au vândut, riscă să rămână cu ele nedate. "Dezvoltatorii imobiliari vor căuta terenuri în zonele unde vor să locuiască oamenii, dar vor construi apartamente mai mici, care se vor vinde la preţuri mai accesibile", a mai spus specialistul.
Tonul e dat de programul "Prima casă". Acesta a stabilit preţul "real" pentru un apartament nou cu două camere: în jur de 60.000 de euro. Ca atare, un investitor din a doua generaţie îşi va face calculele foarte raţional: va construi în aşa fel încât să poată vinde un apartament cu două camere cu 60.000 de euro şi să iasă în profit. Asta înseamnă apartamente mai mici, dar mai aproape de realitatea pieţei. "Din 2012, se vor construi apartamente pentru oameni normali, care trăiesc în realitatea imediată." ILIAS PAPAGEORGIADIS, consilier imobiliar