Piața de capital își revine după șocul pandemiei. Ce influență are reluarea listării la companiile de stat

Piața de capital își revine după șocul pandemiei. Ce influență are reluarea listării la companiile de stat BVB. Sursa foto: EVZ

Piaţa de capital din România a crescut în ianuarie mai mult decât în tot anul 2020, anunță Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Guvernul a decis recent să permită relistarea de pachete minoritare de acţiuni în companiile în care statul este acționar.

Piața de capital își revine după șocul pandemiei! Piaţa de capital din România a crescut în ianuarie mai mult decât în tot anul 2020, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Indicele BET-TR, care include şi dividendele, a consemnat un avans de 5,1% în ianuarie comparativ cu aceeaşi lună din 2020.

Mai mult, BET-TR a încheiat ultima şedinţă de tranzacţionare din luna ianuarie la un nivel record de 17.350 de puncte, potrivit Agerpres. S-a stabilit astfel un nou maxim istoric după ce doborâse anterior un alt vârf, de 16.500 de puncte, atins la finalul lunii decembrie 2020.

Piața de capital își revine după șocul pandemiei! Reluarea listării pe bursă nu e privatizare

Conform sursei citate, piaţa de capital din România demonstrează că reprezintă „un pilon esenţial de finanţare a economiei locale". Teoretic atât statul, cât şi investitorii români îşi pot spori bunăstarea prin participarea la fenomenul bursier.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul a decis recent să deschidă drumul listării de pachete minoritare de acţiuni în companiile în care statul este acţionar. Reluarea listărilor nu înseamnă privatizare, ci transparenţă şi acces la finanţare. Statul poate deţine în continuare controlul majoritar în companiile din portofoliu, consideră experții.

BVB: Companiile în care statul este acţionar au devenit un succes economic

„Este în interesul statului român să aibă cât mai multe companii listate pe bursă. Piaţa de capital asigură un climat de performanţă şi transparenţă, contribuind astfel la dezvoltarea economiei naţionale. Noi ne poziţionăm ca parteneri pe termen lung ai statului român. Avem împreună o experienţă îndelungată şi pozitivă în utilizarea mecanismelor pieţei de capital atât prin emisiuni de titluri de stat, cât şi prin listarea pe bursă în ultimii 20 de ani a unora dintre cele mai importante companii din portofoliul său (…) Bursa oferă astfel multiple exemple în care companiile în care statul este acţionar au devenit un succes economic", a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Avantajele listării unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă

Listarea unor pachete minoritare de acţiuni pe bursă prezintă o serie de avantaje, a arătat Adrian Tănase, director general BVB. Printre acestea: transparenţa modului în care companiile îşi derulează activitatea şi o evaluare corectă a acestora dictată de cerere şi ofertă.

Activitatea investiţională la BVB a crescut luna trecută cu 6,1% comparativ cu ianuarie 2020. Valoarea totală de tranzacţionare înregistrată la toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 1,08 miliarde de lei (221 milioane de euro). Din această valoare, tranzacţiile realizate pe segmentul de acţiuni au reprezentat 783 milioane de lei (160 milioane de euro). Pe segmentul de instrumente cu venit fix tranzacţiile au totalizat 235 milioane de lei (48 milioane de euro). Restul tranzacţiilor au fost realizate pe segmentul de produse structurate, unităţi de fond, ETF.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare realizată în ianuarie cu toate tipurile de instrumente financiare a fost de 53,88 milioane de lei (11,07 milioane de euro), un plus de 6 procente faţă de prima lună a anului anterior.