Evenimentul Zilei > Social > Pfizer a dezvoltat un vaccin care să lupte cu varianta Delta a coronavirusului, dar lucrează încă la eficiență. Mari controverse
Pfizer a dezvoltat un vaccin care să lupte cu varianta Delta a coronavirusului, dar lucrează încă la eficiență. Mari controverse

Pfizer a dezvoltat un vaccin care să lupte cu varianta Delta a coronavirusului, dar lucrează încă la eficiență. Mari controverse

Cei de la Pfizer au anunțat că au un vaccin care să facă față variantei Delta, dar nu știu deocamdată care este gradul de eficacitate a serului.

Reprezentanții companiilor BioNtechBioNtech și Pfizer au anunțat că au dezvoltat un vaccin anti-coronavirus împotriva variantei Delta și vor să verifice cât mai curând dacă este eficient.

Noul vaccin adaptat a fost fabricat în Germania, în orașul Mainz, iar compania farmaceutică are de gând să înceapă testarea în luna august. Medicamentul, care este bazat pe ARN mesager (mRna), a fost adaptat și s-a utilizat întreaga proteină Spike cu mutațiile variantei Delta.

Sunt multe voci autorizate care resping teoria unei a treia doze a vaccinului

Există o mare contradicție la nivel mondial, pentru că autoritățile sanitare din Statele Unite ale Americii (SUA), Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și Food and Drug Administration, au spus că cetățenii acestei țări, care au primit deja două doze de vaccin nu ar trebui să fie supuși unei a treia administrări. Chiar și în condițiile în care noile tulpini ale coronavirusului se extind în ultima vre,e

„Americanii care au fost complet vaccinați nu au nevoie de o doză de rapel în acest moment”, se precizează într-o declarație comună lansată la scurt timp după ce Pfizer și BioNTech şi-au anunțat intenţia de a solicita autorizația FDA pentru a treia doză a vaccinului COVID-19, raportează NPR pe site-ul său web.

Cei de la OMS nu sunt lămuriți

Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu s-a lămurit încă dacă o a treia doză de rapel a vaccinului anti-coronavirus este benefică pentru a menține protecția împotriva virusului. Deocamdat, dovezile privind utilitatea sa sunt destul de subțiri. „Până când nu vor fi colectate date suplimentare, nu știm dacă vor fi necesare ale rapeluri pentru a menține protecția împotriva Covid-19”, a explicat OMS într-o declarație făcută pentru CNN.

„Pfizer a lucrat mai degrabă inovativ și a efectuat pași cheie ai procesului în paralel, în loc să aibă  abordarea secvențială obișnuită. Ca rezultat, am reușit să ne mișcăm cu viteza științei și să facem posibilul imposibil: livrarea în mai puțin de un an a unui vaccin Covid-19 care a primit autorizație și recomandare în Europa și cu autoritățile la nivel glob”, spunea doctorul Bha Ndungane-Tlakula, director medical la Pfizer Africa de Sud, despre cum s-a lucrat la primul vaccin.