Compania petrolieră va analiza mai multe proiecte şi va face noi investiţii, în valoare de 2, 3 milioane de euro, pentru a putea produce energie folosind surse regenerabile.
Petrom, împreună cu OMV Future Energy Fund, va analiza în acest an mai multe proiecte referitoare la producerea de energie electrică folosind surse regenerabile precum : utilizarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze, producerea de biogaz din biomasă, folosirea energiei eoliane, utilizarea nanotehnologiei pentru creştere eficienţei energetice, separarea bioxidului de carbon din producţia de gaze sau reînjectarea acestuia în zăcământ, în vederea creşterii factorului de recuperare a ţiţeiului.
De asemenea, compania petrolieră va va construi o centrală electrică pe gaze la rafinăria Petrobrazi, proiectul fiind gestionat de General Electric şi compania greacă, Metka.
Pentru realizarea acestor proiecte, Petrom va aloca un buget de peste 2,3 milioane de euro şi va colabora cu universităţi şi institute de cercetare.
Astfel, compania a încheiat un parteneriat cu Universitatea Oradea, pentru evaluarea posibilităţilor de producţie a căldurii şi electricităţii în zăcăminte epuizate aflate în apropierea localităţilor.
Studiile se vor încheia anul viitor, iar pe baza lor reprezentanţii Petrom vor selecta cele mai profitabile investiţii.
Cu ajutorul acestor investiţii, Petrom va face tranziţia, pe termen mediu, de la o companie de ţiţei şi gaze la o companie de energie, după cum se prezintă în comunicatul emis de companie.
Rezervele limitate de ţiţei şi gaze ale României vor mai putea asigura cererea încă 14 ani, respectiv 15 ani, la o rată a producţiei de 5,2 milioane tone ţiţei anual şi 12,5 miliarde metri cubi de gaze pe an.
În privinţa cărbunelui, rezervele actuale pot susţine cererea încă 229 de ani, iar uraniul încă 85 de ani, potrivit datelor Petrom.