‘’Cred, în momentul de faţă, că nici Despescu şi nici Gavriş nu au vină vizavi de ce s-a întâmplat. (cazul poliţistului pedofil Eugen Stan care a cutremurat din temelii Poliţia Română, n.r.). Nu cred că ei sunt vinovaţi. Cred că principalul vinovat este cel care a comis fapta. Am văzut că sunt verificări, corp de control peste corp de control. Cred că poliţiştii ar trebui să asigure liniştea şi ordinea publică, nu să facă controale peste controale şi să stea în birouri. Din acest scandal are de suferit în primul rând instituţia - Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia Română. Au de suferit poliţiştii şi, printr-o timorare a Poliţiei, printr-o slăbire a Poliţiei, indirect vor avea de suferit şi cetăţenii". Suint cuvintele fostului ministru de Interne Petre Tobă care le-a luat apărarea celor doi oficiali ai poliţiei: şeful IGPR, Bogdan Despescu, şi şeful Serviciului Omoruri, Radu Gavriş.
Convingerea fostului ministru de Interne Petre Tobă este că vina pentru ce s-a întâmplat în cazul pedofilului în uniformă de om al legii nu aparţine nici şefului IGPR, Bogdan Despescu, şi nici liderului de la Serviciul Omoruri, Radu Gavriş. Prezent vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost audiat ca martor într-un dosar în care este judecat fostul deputat Sebastian Ghiţă, Petre Tobă a fost bombardat de jurnalişti cu întrebări care vizau scandalul de la Poliţia Română şi MAI. "Nu aş vrea să comentez eu această situaţie din acest moment. În primul rând, dumneavoastră în studiouri aveţi mulţi analişti, invitaţi, oameni foarte competenţi care au acces la multe date pe care eu nu le mai am de foarte mult timp. (...) Eu cred, în momentul de faţă, că nici Despescu şi nici Gavriş nu au vină vizavi de ce s-a întâmplat. (...) Nu cred că ei sunt vinovaţi. Cred că principalul vinovat este cel care a comis fapta. Am văzut că sunt verificări, corp de control peste corp de control. Cred că poliţiştii ar trebui să asigure liniştea şi ordinea publică, nu să facă controale peste controale şi să stea în birouri. Din acest scandal are de suferit în primul rând instituţia - Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia Română. Au de suferit poliţiştii şi, printr-o timorare a Poliţiei, printr-o slăbire a Poliţiei, indirect vor avea de suferit şi cetăţenii", a spus Petre Tobă. Întrebat dacă a auzit de poliţistul acuzat de pedofilie şi dacă şeful IGPR este informat automat atunci când un poliţist săvârşeşte o faptă gravă, Petre Tobă a declarat: "Nu am auzit. Poliţia Română are aproape 56.000 de angajaţi. Este imposibil să-i cunoşti pe toţi. În toate sesizările cu privire la posibile fapte penale săvârşite de către poliţişti imediat se sesizează Parchetul, care iniţiază o cercetare penală. Pe perioada cercetării, procedura disciplinară se suspendă. (...) Superiorii sunt informaţi atunci când se comit evenimente. De cele mai multe ori, toate aceste evenimente sunt raportate la un centru operaţional", a mai declarat Tobă potrivit Agerpres.