Petre Roman a obţinut anularea Raportului emis de Agenția Națională de Integritate care a condus la încetarea mandatului său de deputat

Curtea de Apel București a anulat raportul ANI care constata o presupusă stare de incompatibilitate a lui Petre Roman în exercitarea mandatului de deputat în Parlamentul României. Astfel, acesta se întoarce în Parlament.

Curtea de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a admis vineri, 22 aprilie 2016, contestația lui Petre Roman, reprezentat în procesul cu Agenția Națională de Integritate de Societatea de Avocați "Chiuariu & Asociații" (dosar nr. 269/2/2015, Curtea de Apel București).

„Am invocat în fața instanței numeroase neregularități procedurale și de fond în emiterea raportului care au condus la concluzia greșită că dl Roman ar fi fost în incompatibilitate. S-a dovedit astfel că toate susținerile ANI potrivit cărora dl Roman nu ar fi contestat Raportul ANI în termenul legal, sunt neadevărate. Instanța a constatat că acea contestație a fost formulată legal. Se impune repunerea în funcția de deputat a dlui Roman, cu efect imediat, pentru că Raportul ANI în baza căruia i-a fost încetat mandatul este acum desființat”, a declarat Tudor Chiuariu, Partener Senior “Chiuariu & Asociații”.