O nouă LOVITURĂ MARCA Petre Daea! Declarația HALUCINANTĂ a ministrului. „Merg ORIUNDE țara o cere”

Marți, la Parlament, ministrul Agriculturii, a declarat că nu a fost citat la Parchetul General în dosarul penal privind epidemia de pestă porcină, precizând că dacă va fi chemat la audieri va merge „oriunde țara o cere”.

„Nu, nu am fost citat. Însă ce vă pot spune, da, în Ministerul Agriculturii a fost solicitat materialul pe care l-am transmis d-lui Președinte ca material de informare privind modul în care am acționat în această direcție”, a declarat Daea, scrie MEDIAFAX.

 

Întrebat de jurnaliști dacă va merge la Parchetul General în cazul în care va fi chemat la audieri, Daea a declarat că merge oriunde „țara o cere”.

 

„Evident că mă duc, mă duc oriunde, pentru că asta înseamnă responsabilitatea unui om, să se ducă oriunde este chemat și evident că voi fi acolo unde țara o cere”, a spus ministrul Agriculturii.

 

La începutul lunii, pe 5 septembrie, Parchetul General a informat că a deschis un dosar penal privind epidemia de pestă porcină, urmând a fi efectuate cercetări in rem pentru infracțiunile de răspândirea bolilor la animale sau plante și neglijență în serviciu. Cauza a fost deschisă în urma unui denunț, dar și a unei autosesizări.