Peștele la grătar previne infarctul. Care este cel mai sănătos tip de pește

Consumul regulat de pește la cuptor sau la grătar reduce riscul de infarct în cazul femeilor vârstnice, arată un nou studiu american. Nu același lucru se poate spune despre peștele prăjit.

După ce „au luat la puricat” dieta a peste 80.000 de femei la menopauză, cercetătorii au constatat că cele care obișnuiau să consume cinci sau mai multe porții de pește preparat la cuptor sau la grătar aveau un risc cardiac mai mic cu 30% decât cele care mâncau mai puțin de o porție pe lună. Nu toate tipurile de pește au același efect. Somonul, macroul și sardinele pot reduce riscul cardiac într-o mai mare măsură decât peștele alb, precum tonul, codul sau calcanul. La polul opus, o porție de pește prăjit pe săptămână crește riscul de ateroscleroză (înfundarea vaselor de sânge) și infarct cu 48%. Alimentele prăjite conțin grăsimi trans, care au fost asociate cu un risc cardiac crescut. Dieta bogată în pește, asociată cu tinerețea Voluntarele cu o dietă bogată în pește la cuptor sau la grătar „își conservaseră” mai bine tinerețea decât cele care preferaseră peștele prăjit.  De asemenea, aveau un stil de viață mai sănătos și mai activ, erau mai educate și în mare parte nefumătoare. Femeile care declaraseră că mănâncă pește prăjit aveau un indice de masă corporală peste limita normală. Alimentația lor era săracă în fibre, dar bogată în calorii.