Pe lângă pelerinii care au sosit zilele acestea la Iaşi pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva, astăzi trebuie să ajungă şi preşedintele Traian Băsescu.
Fără să stea nicio secundă la rând, principalii oameni din stat au sărutat Sfintele Moaşte şi s-au închinat la acestea, în timp ce zeci de mii de credincioşi au format câteva coloane, unde şi-au petrecut chiar şi câte o zi pentru a se ruga la Sfânta Parascheva. Pe o vreme răcoroasă, ploaia a început să cadă, vineri seară, la Iaşi, iar pelerinii au fost încălziţi doar de cănile cu ceai fierbinte oferite de autorităţile locale. „Venim de la Galaţi şi am ajuns în Iaşi vineri dimineaţă, la ora nouă. Până astăzi la prânz (n.r. - ieri) am stat la rând. Oare politicienii ăştia nu văd câtă mare de oameni aşteaptă aici, de ce trebuie să intre ei înaintea tuturor?!“, s-a revoltat o creştină. Sarmale şi vin pentru pelerini Dacă politicienii au venit la Iaşi mai mult în interes de partid, cei peste un milion de credincioşi care s-au perindat zilele acestea pe la Moaştele Sfintei Parascheva îşi vor încheia pelerinajul în această seară. „Este al doilea an când venim la Iaşi de Sfânta Parascheva şi ne rugăm pentru sănătatea fetiţei noastre. Este bolnavă, dar avem încredere că Sfânta o va face sănătoasă, ca pe atâţia alţi oameni“, ne-a mărturisit o credincioasă care a venit de la Cluj împreună cu toată familia. „Am primit şi ceai, şi chiar vin de-aici, de la un preot, şi ne-a prins bine după ploaia de astă-noapte“, se arăta încântat un alt credincios. După slujba din această dimineaţă, la care este aşteptat şi pre- şedintele Traian Băsescu, începând cu ora 12.30, toţi credincioşii sosiţi la Iaşi sunt aşteptaţi la masă, la Cantina socială din spatele Mitropoliei. Pentru ei, autorităţile locale au pregătit mii de sarmale, ceai şi vin, mere, colaci şi cozonac. Tăriceanu, în vizită la Patriarh Pelerinajul politicienilor a început de ieri la Iaşi, cele mai importante delegaţii venind din partea PNL, în frunte cu premierul Călin Popescu- Tăriceanu şi PD, suită condusă de preşedintele Emil Boc. Profitând de marea mediatizare a evenimentului religios, politicienii nu au ratat ocazia de a-şi prezenta ultimele proiecte.
Ieri-dimineaţă, premierul Tăriceanu a mers de la aeroport direct la Mitropolie, însoţit de miniştrii Cristian David, Varujan Vosganian şi Cristian Adomniţei. După ce s-au rugat la Moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, depuse pe un catafalc în faţa Mitropoliei Moldovei, delegaţia liberală a fost primită pentru jumătate de oră de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României. Primulministru s-a îndreptat apoi către Centrul Providenţa, unde a avut loc lansarea candidaţilor PNL din Moldova la alegerile europarlamentare. „Nu a fost principalul lucru să ajung la moaşte, nu de asta am venit la Iaşi, ci pentru a participa la cea mai mare adunare liberală din Moldova“, a declarat premierul Tăriceanu. Surpriza a fost participarea la întrunirea de la Iaşi a baronesei Emma Nicholson, membră a Parlamentului European şi fost raportor UE pentru România.
Democraţii şi-au anunţat candidatul la primărie După-amiază a fost rândul taberei democrate, care, în prezenţa preşedintelui Emil Boc, a vicepreşedinţilor Sorin Frunzăverde, Ioan Oltean şi Cezar Preda şi a secretarului executiv Elena Udrea, l-au anunţat pe senatorul PD Dan Cârlan, candidatul partidului pentru funcţia de primar al Iaşiului. Acesta din urmă şi-a prezentat în faţa invitaţilor echipa care îl va însoţi în lupta pentru fotoliul de primar. La evenimentul politic de la Iaşi, denumit generic Consiliul Judeţean de Coordonare, şi-au anun- ţat proiectele toţi candidaţii PD la alegerile pentru Parlamentul European. „Ca europarlamentar îmi asum trei mari obiective: educaţia, atragerea de finanţări europene şi sprijinirea Polului Metropolitan Iaşi. Consider că crearea acestui pol ieşean reprezintă viitorul economic şi social al regiunii de Nord-Est, cea mai săracă din întreaga Europă“, a precizat Mihaela Popa, candidata PD Iaşi la alegerile europarlamentare. Puţină lume ştie că Moaştele Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, sunt ocrotite, fiind „legate“ printr-un greu blestem încă de la aducerea lor la Iaşi, în 1641. În ciuda faptului că mai multe biserici sau mănăstiri se „laudă“ cu moaşte sau părticele ale Sfintei Parascheva, moaştele se află la Iaşi aşa cum au fost aduse în urmă cu aproape patru veacuri. Deruta provine din confuzia care se face între Sfânta Cuvioasă Parascheva din Epivat şi Sfânta Parascheva Muceniţa. Spre deosebire de Sfânta Cuvioasă Parascheva (de la Iaşi) care a trăit la o mie de ani după Hristos, Muceniţa a trăit în secolele III-IV în Grecia, nu departe de Tesalonic. Aceasta a trăit în timpul persecuţiei păgâne şi a murit martiric, iar în icoane este reprezentată ţinându-şi ochii într-o mână. Moaştele ei sunt răspândite în mai multe locuri, iar părticele mai mari sunt adăpostite de Mănăstirea Miclăuşani. Afurisenia mitropolitului Moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva nu sunt intacte în racla la care milioane de credincioşi s-au închinat şi se închină de-a lungul anilor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Din trupul Sfintei s-au luat de la început tălpile, care au rămas la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol şi care se află în prezent la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Istanbul. După cum a confirmat şi Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se află la Iaşi din anul 1641 şi încă de la început au fost sigilate de domnitorul Vasile Lupu şi de Mitropolitul Varlaam, nefiind deschise niciodată de atunci. Tot atunci s-a pus şi un blestem prin care sunt afurisiţi (blestemaţi) cei care ar îndrăzni să înstrăineze fragmente din Sfintele Moaşte. „Această interdicţie rămâne neschimbată“, a precizat Mitropolia Moldovei. De la sosirea lor, Moaştele au fost protejate de blestem, iar călugării Catedralei spun că acestea se află într-un giulgiu în care au fost înfăşurate de când au fost aduse. Acest giulgiu este dintr-o pânză de in, ros de trecerea anilor, şi care are înscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam: „Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva“.
Cele care „îmbracă“ moaş- tele sunt schimbate de trei ori pe an, iar în aceste momente speciale - ferite de ochiul publicului - nimeni nu poate umbla la raclă. Racla este din lemn de chiparos învelit în argint, fiind cea de-a treia în care stau moaştele de la aducerea lor la Iaşi. Prima a ars în marele incendiu de la „Trei Ierarhi“ (1888) - când, printr-o minune, Moaştele au rămas intacte, iar două se află în depozitul Mitropoliei. (Florian Bichir)