Noi detalii din ancheta peștelui stricat. Ce i s-a spus unui angajat: „Spală-l cu oțet sau taie-l rondele şi ține-l la marinat ca să nu miroasă”

Noi detalii din ancheta peștelui stricat. Ce i s-a spus unui angajat: „Spală-l cu oțet sau taie-l rondele şi ține-l la marinat ca să nu miroasă”

Conform procurorului Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, coordonatorul anchetei privitoare la grupul infracțional organizat din domeniul pescuitului, peștele vândut în România era pescuit dintr-un mediu poluat și era transportat în țara noastră în condiții necorespunzătoare. Acesta era apoi comercializat în diverse magazine din țară.

Procurorul Teodor Niță a dezvăluit că peștele era marinat în cazul în care începea să mirose, fiind ulterior vândut. Peștele era pescuit în condiții „barbare” din fluvii „extrem de poluate” din străinătate, în multe din aceste locuri pescuitul fiind interzis. 

„Pescuiesc prin metode barbare, din fluvii extrem de poluate, în zone în care pescuitul este interzis din cauza poluării industriale şi este interzisă exploatarea piscicolă din cauza poluanţilor. Fără autorizaţii de export sau livrări intracomunitare. Braconau cu plasa, cu baterii, vorbesc de cantităţi de peste 500 de tone. Vorbim de un fluviu din Spania, Ebru, dar şi de fluviul Po, din Italia. În general, cam prin aceste zone se pescuia. Oamenii, pentru a-şi crea aparenţa de legalitate, au contrafăcut documentele. Cumpărau 50 de kilograme de peşte de la o firmă, luau antetul şi îl falsificau. Intrau în România cu dubiţe de 3,5 tone, că nu prea le controlează. Nu erau transportate cu frigoterme autorizate. Mai dormea şoferul, mai oprea motorul. Ajungeau după patru zile”, a declarat procurorul Teodor Niţă, în cadrul unei conferinţe de presă, conform antena3.ro. 

Acesta a mai decarat că  membri ai reţelei infracţionale spălau cu oţet peştele care se strica sau îl tăiau rondele şi îl marinau.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Mă, dar peștele cam miroase... Spală-l cu oţet sau taie-l rondele şi ţine-l la marinat ca să nu miroasă”, sunt convorbiri ce au reieşit din interceptări.

„Situaţia este una generalizată, din păcate. Inclusiv în Deltă se livra, inclusiv în Constanţa, inclusiv la mari retaileri unde mergeţi cu coşul şi credeţi că luaţi peşte proaspăt. Este o realitate foarte tristă, românii au 72 de ore pentru a putea exploata comercial peştele din crescătorii, iar în situaţiile altor comercianţi din afară, 21 de zile. (...) Peştele ajungea în România şi îl distribuiau fie rondelele alea împuţite, fie peşte proaspăt transportat cu trei bucăţi de gheaţă. După patru zile de mers din Spania. Avem analize, am cerut punctul de vedere oficial al ANSVSA. Şi nu înţeleg de ce se acţionează aşa. Adică una, două, peştele e bun. (...) Dar la analize au ieşit nişte substanţe pe care nu doriţi să le ingeraţi, şi în cantităţi care sunt improprii consumului uman şi care sunt toxice. (...) De pildă, poliţiştii spanioli ne-au ajutat, în baza unui mandat emis de către judecătorul spaniol, la o supraveghere cu dronele - modul cum era depozitat, transportat”, a spus procurorul.

Teodor Niţă a menţionat că trebuie centralizate informaţiile legate de percheziţiile din celelalte ţări şi apoi vor fi puse persoane sub acuzare, estimând că numărul acestora ar putea fi de 60-70. Suspecţii ar putea fi cercetaţi pentru grup infracţional organizat pentru comercializarea de produse alterate, braconaj şi posibil şi evaziune fiscală.

„Trebuie să centralizăm tot ce au făcut colegii din celelalte ţări. (...) Probabil 60 -70 de persoane fizice şi juridice vor fi puse sub acuzare. Acum am doar informaţiile pe mail de la EUROJUST, dar nu am văzut documentele efectiv”, a afirmat Niţă.

Poliţiştii au executat, marţi dimineaţă, în mai multe judeţe din ţară, peste o sută de percheziţii domiciliare privind anihilarea unui grup infracţional organizat în domeniul pescuitului, la nivel internaţional, fiind confiscate peste 30 de tone de peşte impropriu consumului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

„La această oră, poliţiştii români, precum şi cei din Italia, Spania, Franţa şi Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a unui grup organizat, care se ocupa cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului. În România, poliţiştii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Ploieşti, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. Alături de ei sunt şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. La rândul lor, poliţiştii români participă la acţiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei,Franţei şi Ungariei”, a transmis IPJ Constanța. 

Potrivit sursei citate, dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL.

Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcţiona după un sistem piramidal, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.), a informat IPJ Constanţa.

Sursa foto: cugetliber.ro