Are trăsături specifice din zona Europei de Est , iar gurile rele spun ca "a dat norocul peste ea".
Urcată mereu pe tocuri amețitoare, Melania Trump s-a menținut într-un discret plan doi, în timp ce soțul ei, magnatul Donald Trump, a ocupat prima pagină a jumătate din presa lumii, relatează EFE.
Născută într-o mică localitate slovenă de numai 5.000 de locuitori, Melania Knauss — pe numele de fată — a început să lucreze ca manechin când avea doar 16 ani, iar la 18 avea deja un contract cu o agenție din Milano. Totuși, oricât de mari ar fi fost ambițiile acestei tinere zvelte care defila pe podiumurile italiene, ea nu își putea imagina că într-o zi ar putea aspira să devină prima doamnă a SUA, notează EFE.
Ascensiune spectaculoasa
După ce timp de mai multe luni soțul ei a ocupat primul plan al scenei politice americane cu o ascensiune spectaculoasă în sondaje pentru a deveni viitorul candidat republican la președinția SUA, analiștii și experții au început să-și pună întrebarea dacă Melania este potrivită pentru a-l însoți la Casa Albă. Nu ar fi potrivită, în opinia analistului conservator Frank Luntz, pentru că republicanii au o viziune tradițională a căsătoriei. "Iar Melania nu este genul de soție tradițională", spune el.
Magnatul și fostul model, care se dedică acum designului de bijuterii și haine, sunt căsătoriți din 2005 și au împreună un copil, Barron. Absența Melaniei de la evenimentele publice electorale a început să suscite îndoieli privind rolul său de posibilă viitoare primă doamnă, astfel încât cuplul a decis să acorde primul lor interviu, alături de băiatul lor, revistei 'People'.
Întrebată dacă ea și soțul ei sunt întotdeauna de acord în chestiuni politice, Melania Trump a mărturisit că "nu este încă pregătită pentru politică". "Este munca lui, iar eu îl sprijin", a răspuns ea, dovedind diplomație în multe chestiuni politice, inclusiv în cele legate de imigrație. "Am trecut printr-un proces lung pentru a obține cetățenia americană. Cred că oamenii trebuie să urmeze legea", a conchis potențiala primă doamnă a SUA.