Ignorat la Bucuresti, dar sprijinit de Tokio, fratele Doinei Bumbea a aflat povestea surorii sale abia dupa 30 de ani.
In ‘78, cand sora sa a disparut subit, Gabriel avea doar 10 ani. Prea mic fiind, nu a inteles mare lucru din agitatia in care ii traia familia si nici din gandurile negre ce-i bantuiau parintii si fratele mai mare.
Lupta insa intens cu emotia nelinistilor de copil care asteapta in zadar sa i se dea ceea ce ii e mai drag. In copilarie, dorul de sora sa - care-i fusese ca o mama - nu a facut decat sa creasca.
Ulterior, adolescent fiind, a asistat neputincios la cel mai emotionant ritual din viata lui: o slujba de ingropaciune, oficiata la Craiova, de parinti si rude indoliate.
In acel an, 1984, pentru apropiatii neconsolati, Doina Bumbea s-a stins „oficial” din viata. De sase ani, femeia nu daduse niciun semn. Ar fi implinit atunci 34 de ani.
De la acel ultim episod, s-au scurs doua decenii. Intre timp, Gabriel s-a facut mare. Are 39 de ani si e casatorit. Din copilarie, cele mai pregnante amintiri i s-au pastrat sub forma unor flash-uri disparate, culese din varii ipostaze, alaturi de sora lui mai mare.
Ignoranta Bucurestiului...
Dupa aproape trei decenii de la disparitia Doinei si o resemnare exersata indelung, craioveanul Gabriel Bumbea a luat lumea la picior si a aflat un adevar pe care nimeni nu si l-a inchipuit.
Doina Bumbea nu murise nici imediat dupa disparitie, in ‘78, nici in 1984, ci abia in ‘97. Incepuse chiar o viata noua, dar chinuita, traita in Coreea comunista, unde si-a si gasit sfarsitul.
In Epoca de Aur, ajutorul autoritatilor de la Bucuresti s-a concretizat, simplu, intr-o inactiune conforma cu politica de stat a vremii: indiferenta, urmata de indiferenta si iar indiferenta fata de nevoile umilului individ.
Dupa 2005, dupa aparitia informatiilor si confirmarea lor de surse care au cunoscut-o pe romanca, la Bucuresti cazul a fost tratat cu minima atentie si de regimul democratic: una ale carei rezultate tind numai si numai in directia „zero”. „Din pacate, nici un oficial de la noi nu a avut curiozitatea sa ne intrebe despre ce e vorba”, sustine astazi fratele romancei.
...Si atentia Tokio-ului
Si totusi, pentru detectivul de ocazie Gabriel Bumbea ajutorul a venit din Asia. Din Japonia, unde povestea rapirilor s-a impus ca un dosar prioritar al politicii externe. Preluata de presa nipona, drama familiei Bumbea a fost intr-atat de popularizata, incat cancelaria de la Tokio a reactionat prin seful guvernului, Shinzo Abe.
In timp ce MAE roman „lua act” de refuzul nord-coreenilor de a da detalii, Gabriel Bumbea a fost „pus” pe avion de japonezi si „transferat” la Tokio. Operatiunea a fost orchestrata de doua ONG-uri influente, care militeaza pentru elucidarea rapirilor regizate de Phenian.
Dupa o intalnire de gradul trei cu Charles Jenkins si Hitomi Soga - cei mai apropiati prieteni ai Doinei in captivitate - a urmat si apogeul: doua intrevederi, cu premierul Shinzo Abe si cu ministrul de externe, Taro Aso. Plus o invitatie la Conferinta anuala a familiilor victimelor rapirilor in capitala nipona.
„Situatia e cunoscuta in Japonia si la ONU”
Acolo, in fata a 2.000 de persoane, si instalat intre familiile unei sud-coreence si a unei thailandeze, captive inca la Phenian, romanul Gabriel Bumbea si-a caracterizat succint periplul japonez: „E o calatorie care mi-a adus nenumarate tristeti si o mare bucurie”. Intre resemnarea de aproape trei decenii si informatiile privind soarta propriei surori, singur, si-a facut loc socul.
La stanga sa, primul-ministru deconspira tactica pentru solutionarea dosarului nord-coreean: internationalizarea scandalului: „M-am intalnit cu 40 de lideri din lume. Le-am prezentat problema si le-am expus cat de complexa si de importanta este chestiunea rapirilor pentru noi”, sustinea primul-ministru nipon.
„Acum situatia este cunoscuta in Japonia, in lumea intreaga si la ONU”, a adaugat a doua zi ministrul de externe. Gabriel Bumbea e astazi optimist. „Probabil ca nimic nu e imposibil”, decreta acesta zilele trecute.
La Ambasada Romaniei
„Am discutat asa, nimic concret” Ajuns in Japonia, Gabriel Bumbea a „aterizat” si in curtea ambasadei romane de la Tokio. In biroul-”sala de asteptare” de la parterul cladirii, „specificul” romanesc sare in ochi printr-o fata de masa, rosie, genul artefact de Muzeul Satului.
Aici, secretarul II al asezamantului diplomatic, Alin Ivanov, are misiunea ingrata sa ma retina la o cafea. Nu are chef de vorba, dar meseria cere sacrificii.
Tocmai reusise sa ma „extraga” dintr-un grup care urca scarile spre biroul sefului ambasadei. Aflasem intre timp ca nu aveam loc la discutie. Dupa 20 de minute de dialog reciproc indiferent, secretarul Ivanov e anuntat ca „domnul ambasador il primeste si pe domnul ziarist”.
Aici, intrevederea dintre Gabriel Bumbea si ambasadorul Aurel Neagu se poarta insa in termenii stricti ai formei fara fond. Cliseele - „problema e complexa...”, „trebuie sa urmarim...” - livrate de discursul diplomatului alterneaza cu povestile nemuritoare despre viata, copii si carti. In final, concluzia: „Am discutat, asa, nimic concret”, trage linie fratele Doinei Bumbea.
Greu si la ei
La inceput a fost indiferenta
In Japonia, sensibilitatea autoritatilor privind rapirea cetatenilor niponi de agenti nord-coreeni nu a fost la fel de mare si in trecut. Presiunea strazii a facut insa ca presiunea politica a Tokio-ului asupra Phenianului sa creasca de la an la an. „Cand a fost prezentat pentru prima oara cazul, opinia publica si guvernul au ramas indiferenti.
O perioada tragediile au fost ignorate chiar si de o mare parte a populatiei. Dar am iesit pe strazi, si suportul popular si politic au devenit tot mai mari. S-a ajuns, in final, la ceea ce se intampla astazi”, povesteste domnul Kitadate, un militant in varsta si un obisnuit al primelor mitinguri organizate de rudele rapitilor.
Omul marturiseste ca a urmarit Revolutia romana in direct, la televizorul sau de acasa. „Extraordinar! Sa vezi cum un dictator cade ciuruit de gloante e extraordinar!”, puncteaza japonezul, inca marcat de soarta harazita ceausestilor in decembrie ‘89.
Cronologie
Evolutia cazului „Doina Bumbea” 2 decembrie 2005 - EVZ mentioneaza existenta cazului „Doina”.
20 martie 2007 - Cu ajutorul familiei sale din Craiova, aceasta este identificata drept Doina Bumbea, o pictorita plecata in Italia si disparuta in timpul unei calatorii spre Japonia. MAE recunoaste ca lamuririle solicitate Coreei de Nord sunt ignorate.
21 martie 2007 - Presa asiatica isi trimite reporterii in Romania.
5 aprilie 2007 - Familia Bumbea e vizitata de mai multit oficiali niponi.
7 aprilie 2007 - Un secretar de stat al MAE se intalneste cu acestia.
21, 22, 23 aprilie 2007 - Fratele romancei e primit, in Japonia, de fostul vecin si prieten al surorii sale, Charles Jenkins, premierul Shinzo Abe si ministrul de externe, Taro Aso.
30 aprilie 2007 - EVZ reconstituie viata din captivitate a Doinei Bumbea.
1 mai 2007 - EVZ publica, in exclusivitate, un interviu cu Charles Jenkins.
IPOSTAZA. Gabriel Bumbea (primul din stanga), alaturi de familiile altor victime ale rapirilor. In picioare, premierul nipon, Shinzo Abe DISCUTII. Ambasadorul Aurel Neagu (stanga) si craioveanul Gabriel Bumbea, discutand despre Doina