Peste jumătate din funcțiile de conducere din DNA sunt neocupate. Procurorii nu se mai înghesuie să lucreze sub Laura Codruța Kovesi

Recentele scandaluri în care a fost implicată Direcția Națională Anticorupție au avut și un efect asupra organigramei acestei instituții: pozițiile de la vârful structurii nu mai au pretendenți, în ciuda salariilor uriașe

Una dintre consecințele vizibile este faptul că mai mult de jumătate dintre funcțiile de comandă sunt vacante. Asta deși aceste poziții se numără printre cele mai bine plătite din întreg sistemul judiciar românesc.

Anchete celebre, girate de împuterniciți

Așa cum se poate observa din tabelul alăturat, DNA are toate funcțiile ocupate doar la vârf, pe pozițiile de procuror șef și adjuncți, ocupate de Laura Codruța Kovesi, Călin Nistor (foto) și Marius Iacob.

Imediat „sub” ei încep „găurile”: La Secția de Combatere a Corupției sunt vacante funcțiile de procuror șef secție, de adjunct al acestuia și cea de șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupție.

Normal, aceste structuri nu șiau încetat activitatea, dar la conducere au fost împuternicite persoane care girează începerea sau încetarea urmăririi penale, trimiterile în judecată, precum și acțiuni de ordin intern- administrativ.

Informațiile Clasificate, fără titulari

La Secția de combate re a infracțiunilor asimilate infrac țiunilor de corupție sunt vacante poziții care, măcar în virtutea denumirii, par foarte importante: cea de șef al Serviciului de combatere a infracțiunilor asimilate sau în directă legătură cu infracțiunile de corupței, cea de șef al Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare sau cea de procuror șef al Serviciului de combatere a infracțiunilor care aduc atingere intereselor Uniunii Europene.

Alte funcții care au împuterniciți sunt de șef al Serviciului de combatere a infracțiunilor comise de militari și cea de șef al Servicului Informațiilor Clasificate și de centralizare a datelor privind corupția.

Un alt serviciu important unde sunt așteptați șefi este Serviciul Tehnic, unde este doar un adjunct. Vă reamintim că acest serviciu a devenit vital, după primăvara anului trecut, când urmăririle au trecut de la SRI la DNA, DIICOT sau Direcția Operațiuni Speciale din Poliție.

După cum se vede din tabel, datele fiind valabile pentru luna aprilie 2017, multe structuri teritoriale funcționează și ele fără conduceri stabile.

Veniturile șefi lor sunt și de peste 10.000 de lei pe lună

Nivelul veniturilor procurorilor DNA și mai ales ale celor cu funcții de conducere face și mai greu explicabil faptul că anumite poziții au rămas neocupate. Simpla parcurgere a declarațiilor de avere ale unor lucrători din această structură arată venituri între 120.000 și 190.000 lei pe an, în funcție de vechimea în procuratură sau de poziția ocupată în ierarhia Direcției. În aceste venituri sunt înglobate și sporurile care revin lucrătorilor DNA.

Sunt funcții neocupate și în rândul celor de execuție

Se pare că nu numai la nivelul funcțiilor de conducere DNA are probleme de personal. Nu mai departe de săptămâna viitoare se organizează un consurs pentru ocuparea a 13 posturi de lucrători în cadrul structurii. Iată anunțul postat pe siteul lor oficial, pna.ro: „La data de 26 aprilie 2017, Direcția Națională Anticorupție organizează interviu pentru ocuparea următoarelor posturi de procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție:

- Structura centrală: – 8 posturi de procurori care vor desfășura activitate de urmărire penală;

– 5 posturi de procurori care vor desfășura activitate de judiciar.

- Structura teritorială:

– Serviciul Teritorial Alba Iulia – 1 post 

– Serviciul Teritorial Brașov – 2 posturi 

– Serviciul Teritorial Constanța – 1 post

– Serviciul Teritorial Galați – 1 post

– Serviciul Teritorial Iași – 1 post

– Serviciul Teritorial Pitești – 4 posturi

– Serviciul Teritorial Ploiești – 2 posturi

– Serviciul Teritorial Suceava – 1 post.

Interviul va avea loc la sediul Direcției Naționale Anticorupție din strada Știrbei Vodă nr. 79-81, sector 1, București, ora urmând să fie comunicată din timp candidaților. Selecția este deschisă tuturor procurorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 87 alin. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Delegați în funcții

În cazul tuturor funcțiilor de conducere care figurează ca fiind vacante au fost emise delegări în funcții, pe diverse perioade. Acest lucru s-a făcut, așa cum arătam și mai sus, pentru a putea fi continuată activitatea, atât cea de urmărire penală, judiciară cât și cea care ține de administrativ. Majoritatea delegărilor expiră în cursul acestui an, multe în primăvară-vară, dar ele pot fi prelungite.

Evenimentul zilei vă prezintă, în exclusivitate, o parte din funcțiile de conducere rămase vacante de la DNA