Peste 50 de trupe și artiști vin la cea de-a doua ediție a festivalului Embargo

Peste 50 de trupe și artiști vin la cea de-a doua ediție a festivalului Embargo

Cea de-a doua ediție a Embargo Fest – eveniment care se va desfăşura în perioada 16-19 mai 2019, în comuna Dudeștii Vechi din județul Timiș - aduce în fața publicului peste 50 de artiști din România, Serbia, Bulgaria și Ungaria. Pe lângă concerte, vor avea loc proiecţii de film, spectacolele de teatru pentru copii şi adulţi, ateliere de circ, dezbateri pe teme ecologice. Vor fi deschise un parc de distracţii și un târg de produse bio.

Alături de numele anunțate deja pentru ediția din acest an, Embargo Fest va avea parte și de un concert extraordinar cu Alen Islamovic. Cunoscutul solist bosniac, care a fost vocea trupelor Divlje Jagode între 1979 şi 1986 şi Bijelo Dugme între 1986 şi 1989, va interpreta la Dudeștii Vechi hituri memorabile din repertoriul celor două formații.  

Tot pe scena principală a Embargo Fest va evolua și trupa Subcarpați. „La granița dintre folclor și ritmuri moderne, de electro și hip-hop, punem preț pe tot ce înseamnă tradițional românesc. Reinterpretăm folclorul în manieră proprie și aducem în prim-plan ideea că e important să ne conectăm la originile noastre. Am ales să vorbim despre patriotism și dragostea pentru valorile tradiționale fără să transformăm asta într-un discurs patetic. Știm că tinerii de azi sunt prea prinși în haosul marilor orașe pentru a avea timp să se conecteze cu trecutul și natura.  Muzica noastră este în același timp familiară și diferită de tot ce se cântă astăzi în România. De altfel, nu-i ceva ce am putea să descriem, ci un sound pe care vă invităm să-l descoperiți ascultându-ne albumele“, spun membrii trupei.

O inedită pată de culoare la Embargo Fest va fi recitalul formației maghiare Kanizsa Csillagai, care s-a înfiinţat în anul 1993, într-un orăşel aflat în sud-vestul Ungariei, aproape de graniţa cu Croaţia. Rudarii (băieşi, zlătari, lingurari, Boyash) sunt un neam de ţigani care se ocupau cândva cu extragerea aurului în Apuseni şi, mai târziu, cu cioplirea lemnului, iar invitații maghiari din Nagykanizsa  promit un recital gipsy autentic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Celelalte nume care vor fi prezente pe scena Main Stage sunt Șuie Paparude, Timpuri Noi, Sarmalele Reci, Țapinarii, Vizi, Phaser, Pragu de Sus, Teo Band, R.U.A, Maryliss & Cover Up, New Quartet (Serbia), Cristi Iakab & The Road Band, The Skywalkers. De-asemenea, fiecare zi va fi deschisă  de către ansamblurile de dansuri tradiționale ale minorităților din zona Banatului. La Green Stage vor mai urca pe scenă  Implant pentru Refuz, Oranitza (Bulgaria), ZbogomBrus Li (Serbia), Methadone Skies, The Case, Axis (Serbia), Grave For Sale, Bogdan Puriș & Zoltan Varga (Vinilorama), Allover, Monokrom, Bitson și Westman. O altă noutate este scena cu muzică electronică, Eletric Base va găzdui anul acesta artiști precum Ilija Djokovic (Serbia), Shizuka (Ungaria),  Punu, Iva Popa (Bulgaria), Alex Halka, Kuky, RaZy, Module, Kova, Andrei Puiu, Midiportal și MCX Woodie, transmit organizatorii.

O scenă specială o reprezintă  Culto Cort-ul, în care Asociația Culturală Embargo și Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană propun spectacole de teatru, ateliere de circ,  proiecții de film și  dezbateri pe teme ecologice. Culto Cort face parte din Embargo Fest și este organizat cu sprijinul TM 2021.

”Anul acesta purtăm mesajul Green Vibes, deoarece Embargo este mai mult decât un festival. Promovăm cultura, minoritățile și viața la sat. Embargo Fest este un protest muzical îndreptat împotriva sondelor de explorare și exploatare de hidrocarburi, care pun în pericol viitorul agriculturii din Câmpia de Vest. Alătură-te și vino să susții un viitor mai verde”, este mesajul organizatorilor.

Organizatorii vor pune la dispoziție autocare care vor pleca din Timișoara tur – retur, iar cei care sunt interesați de cazare pe perioada evenimentului, sunt rugați să trimită un e-mail la embargofest@gmail.com. La Embargo Fest se va mai putea ajunge și cu trenul din Timișora și Arad sau cu mașina, localitatea aflându-se la o ora distanță de cele două orașe. Pentru cei care doresc să îşi aducă cortul sau rulota, organizatorii vor pune la dispoziţie 3 zone de camping gratuit.

Abonamentele pentru Embargo Fest  se pot achiziţiona de pe www.embargofest.com, prețul acestora fiind de 50 lei (pentru două zile), 75 lei (abonament valabil pentru trei zile) și 100 lei (abonament valabil pentru toată perioada desfășurării evenimentului). Biletele valabile pentru o singură zi vor putea fi achiziţionate doar la intrarea în festival, la prețul de 30 de lei. Persoanele cu dizabilități vor avea acces gratuit, la fel și copiii sub 12 ani și persoanele peste 65 de ani.