Un avocat clujean cunoscut a trimis câte o solicitare către toate instanţele din ţară pentru a i se comunica, în temeiul legii 544/2001 privind informaţiile de interes public, numărul cererilor de autorizare a interceptărilor telefoanelor în perioada 2010 – septembrie 2015, numărul celor admise şi numărul celor respinse. Rezultatul naște multe semne de întrebare.
Avocatul Radu Chiriță a scris pe blog-ul lui de la ce a pornit demersul lui și cât de greu i-au răspuns unele instanțe, încât a ajuns la plângeri administrative, notează cei de la clujust.ro.
”O fost greu… ICCJ nu a răspuns iniţial pe motiv că trebuie să îmi justific interesul. La a doua încercare o răspuns. Unele instanţe m-au minţit în faţă că cică nu au astfel de date. După plângerile administrative, unele şi-au amintit că le au şi le-au trimis. Altele nu. Alte instanţe mi-au spus că nu sunt informaţii de interes public sau că nu pot să îmi dea datele pentru că demască identitatea părţilor. Cel mai celebru nume de pe listă, onor Tribunalul Cluj. O să le dau în judecată pe toate care nu or răspuns niciodată sau pe cele care refuză să dea datele. CSM-ul mi-o răspuns foarte operativ şi mi-a furnizat date care nu au cum să fie corecte. Le-am răspuns că mă mint, din culpă sau cu intenţie, şi nu am mai primit nimic după aia.
Pe scurt, încă nu am toate datele, dar am mare parte din ele. Am datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, datele de 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curţi de apel, de la toate instanţele militare şi de la ICCJ. Suficient pentru concluzii. Şi pentru a-i acuza de lipsă de tranparenţă pe cei de la cele 5 instanţe care refuză să dea datele.”, a precizat Chiriță.
Acesta a tras următoarele concluzii:
În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109,946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiect al solicitării. Din ele, au fost admise 102,729 cereri. Pentru cine nu ştie pe o cerere, de regulă, figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere. Estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în aştia 4 ani şi ceva bunicuţa a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni. Naţie de infractori, ce să faci…
ICCJ a admis 4522 cereri din 4523 şi a respins doar una. Una. Probabil că cel vizat o fi fost mort, atfel nu îmi explic. Net peste moldoveni, care erau cu procentele pe la 97% la curtea lor supremă. Noi, la 99,98%. Not bad, măcar i-am spart pe ăştia de peste Prut! Precizez că solicitarea mea nu a vizat interceptările pe legea siguranţei naţionale.
Avem 6 curţi de apel care le-au admis pe toate, bifând un neverosimil 100%. Curţile de Apel din Cluj, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Piteşti. Bravo! Aş spune la mai mare, dar nu se poate…
În total sunt 61 de instanţe care au admis tot. Recordul e la Tribunalul Galaţi, care din aproape 3000 de cereri nu a găsit niciuna în neregulă. Am un feeling că după ce câştig la instanţă, o să le ia faţa ăstora cei de la Tribunalul Cluj, că îndârjirea cu care refuză publicarea datelor poate fi justificată numai de ruşine.
Singurele instanţe unde se pare că judecătorii chiar examinează astfel de cereri şi le admit numai pe cele care or fi ok sunt instanţele militare (bravo, chiar nu mă aşteptam), Judecătoria Piteşti, Judecătoria sector 5, Curtea de Apel Galaţi pentru a le enumera pe ele care au un număr semnificativ de cereri. Un caz special este cel al Tribunalului Suceava care a respins 39% din cererile formulate, dar are totuşi un număr uriaş de cereri admise, peste 5700.
Pe mine m-a şocat şi numărul fantastic de mare de cereri care se adresează Judecătoriilor. Ţinând cont de competenţa acestor instanţe, mă tot întreb pentru ce Dzeu de fapte s-o cerut interceptarea de 2200 de ori la Judecătoria Constanţa sau de 1500 ori la Judecătoria Ploieşti. Dă-o, frate, dracu’ dacă cerem şi primim interceptări pentru furt sau înşelăciune… Ca să dau alt exemplu, mă tot întreb pe cine o fi ascultat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în 259 de dosare? Pe cine? Există 250 de dosare la acel parchet? Mă tot întreb… Oricum, jumate minim din cititori or intrat pe google să vadă unde e Săveniul.
”Mai sunt concluzii, dar fiecare le trage pentru el. Eu încep să gândesc din ce în ce mai abitir la Canada, Australia sau, de ce nu, Congo.”, a conchis avocatul din Cluj.