Terifiant! România se cutremură. Au fost găsite peste 30 de cadavre

Terifiant! România se cutremură. Au fost găsite peste 30 de cadavre

O groapă comună și peste 30 de morminte au fost descoperite în centrul orașului Alba Iulia, chiar pe locația viitorului magazin LIDL, în zona Pieței Sifor.

Potrivit arheologului Gabriel Balteș, este vorba despre o necropolă care ar data undeva după Primul Război Mondial și sfârșitul celui de al doilea, în jurul anului 1948.

În partea de nord a necropolei au fost descoperite 34 de morminte ce aparțin cultului reformat și celui romano-catolic.

„Ceea ce este și mai interesant este colțul sudic al necropolei, unde a fost descoperită o groapă comună, în care au fost înmormântați 18 oameni”, scrie Alba24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit unor studii antropologice, persoanele înhumate în groapa comună ar fi suferit de boli precum cancer, sifilis și lepră. Cercetările antropologice au fost realizate de către două specialiste din Polonia.

Săpăturile pe viitorul amplasament al magazinului LIDL au început în 11 iulie și probabil vor dura până la sfârșitul lunii august. După ce săpătura va fi terminată rămășițele umane vor fi depozitate la muzeu. Apoi, Comisia Națională de Arheologie ”va da un aviz cu siguranță favorabil pentru construcția viitorului proiect”, a declarat arheologul Gabriel Balteș.

Pe lângă necropola descoperită, au mai fost scoase la suprafață o fântână cu manta din piatră și material ce provine din vechi construcții romane, precum și fundațiile unor locuințe construite în perioada dintre cele două războaie mondiale sau de la al Doilea Război Mondial până în 1948-1950.