Peste 300 de avioane au aterizat sau au decolat şi peste 20.000 de pasageri au trecut, în fiecare zi din acest an, pe unul dintre cele două aeroporturi din Capitală. Traficul pe aeroporturile Henri Coandă din Otopeni şi Aurel Vlaicu din Băneasa a fost de peste 6 milioane de pasageri şi aproape 91.000 de aeronave, în primele zece luni ale acestui an, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Traficul de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă a crescut cu 10,3% faţă de perioada ianuarie-octombrie din 2009, până la circa 4,2 milioane de pasageri.
Raportat la aceeaşi perioadă, traficul de aeronave a crescut cu aproximativ 6,5%, la peste 65.000 aterizări şi decolări efectuate pe cele două piste ale aeroportului, informează un comunicat al companiei.
Unul din şase pasageri care au plecat de pe Aeroportul Otopeni au avut ca destinaţie statele membre Schengen.
Traficul pe Băneasa a crescut mai puţin
La Aeroportului Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu, traficul de pasageri a crescut cu 6,6%, până la 1,8 milioane de pasageri în primele zece luni din 2010.
Aterizările şi decolările avioanelor au fost în număr de circa 22.000, la un nivel similar cu cel înregistrat în perioada similară de anul trecut.