Jumătate au fost cazuri de urgență majoră, a declarat managerul Alice Grasu.
”La serviciul de Ambulanță București-Ilfov numărul solicitărilor nu a crescut excesiv, astfel că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.226 de solicitări. Dintre acestea, aproape 600 au fost cazuri de urgență de cod galben și cod roșu. Din totalul cazurilor au fost 38 de persoane fără adăpost care au fost transportate, o parte la spitalele de urgență, altă parte la adăposturile primăriilor. Au fost 14 lipotimii în loc public, 8 traumatisme prin cădere, cu supiciune de fractură, luxație, entorsă. De asemenea, 11 doamne au fost transportate la spital ca să nască. Și a fost o singură intoxicație cu alcool”, a explicat Alis Grasu.
Managerul Ambulanței București recomandă locuitorilor Capitalei care vor să petreacă Revelionul în stradă să poarte haine călduroarse și să consume băuturi alcoolice în cantități moderate.