Peste 100.000 de turiști au ajuns la cascada Bigăr, considerată cea mai frumoasă din lume

Peste 100.000 de turiști au ajuns la cascada Bigăr, considerată cea mai frumoasă din lume

Nu e sufiecientă o minune naturală pentru a atrage turiști, ci e necesară infrastructura adecvată pentru ca aceasta să devină accesibilă și accesată. E cazul Cascadei Bigăr, una din cele mai frumoase din lume, care, la un an de la amenajarea zonei, a atras un număr dublu de turiști.

Dacă în perioada 2016-2017 au vizitat cascada 50.000 de turiști, în intervalul 2017-2018, numărul lor a depășit 100.000. Cel mai mare flux de vizitatori a fost înregistrat în perioada 1-6 iunie 2017, imediat după ce au fost finalizate lucrările de amenajare a zonei.

„Percepția turiștilor despre zona Cascadei Bigăr s-a îmbunătățit considerabil, 90% dintre ei declarând că se vor întoarce în zonă”, a declarat Mile Galcan, Responsabil Comunități, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

Reamenajarea eco-turistică a zonei Cascadei Bigăr  a fost un proiect coordonat de organizația non-guvernamentală ViitorPlus. Cu o valoare de 140.000 de euro, proiectul a vizat amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B; dar și a unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei. Au mai fost amenajate spații și poteci între cascadă și izvor, cât și o trecere către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei. În pluz, zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.  „Proiectul amenajării eco-turistice din jurul Cascadei Bigăr este dovada clară că proiectele de responsabilitate socială au un ecou real în comunitate. Din inițiativa colegilor noștri de la fabrica din Timișoara, am reușit să rescriem povestea unuia dintre cele mai frumoase locuri din România, de care se bucură acum turiștii din întreaga lume. Numărul vizitatorilor s-a dublat odată cu inaugurarea amenajării, dar poate cel mai important lucru este că aceștia doresc să se întoarcă”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager al Coca-Cola HBC România.

Ne puteți urmări și pe Google News