Nu mai puţin de şapte percheziţii sunt efectuate, începând de la primele ore ale dimineţii, la domiciliile unor cetăţeni turci. Aceştia sunt acuzaţi că au pus în vânzare ilegal peste 100 de kilograme de bijuterii din aur. Printre suspecţi se numără şi turcii care au reclamat jaful de pe autostrada Bucureşti - Piteşti.
UPDATE: În urma percheziţiilor efectuate astăzi, oamenii legii au confiscat zece kilograme de bijuterii din aur, 130 kilograme de bijuterii din argint şi 40.000 de euro. Bijuteriile sunt estimate la 550.000 de euro. De asemenea, poliţiştii şi procurorii au găsit documente care dovedesc vânzarea ilegală a bijuteriilor. Potrivit specialiştilor, bijuteriile din aur tranzacţionate nelegal valorează mai mult decât preţul aurului propriu-zis. În concluzie, la cursul actual al preţului aurului stabilit de BNR valoarea celor 100 de kilograme de bijuterii depăşeşte patru milioane de euro. Printre cei vizaţi de anchetatori se numără şi cei doi turci care au rămas fără 22 de kilograme de bijuterii în urma jafului de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti care a avut loc în luna august. Membrii grupării sunt acuzaţi de evaziune fiscală după ce au pus în circulaţie aurul pe baza unor documente fictive. Prejudiciul este estimat la circa 500.000 de euro. Percheziţiile au loc în Bucureşti, Ilfov şi Timiş. Iar acţiunea a fost demarată de Serviciul de Investigare a Fraudelor din Capitală cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii(SRI) şi este coordonată de Parchetul Tribunalului Bucureşti. Potrivit poliţiştilor din Timişoara, un bărbat este căutat de către aceştia pentru că este bănuit că ar avea legătură cu traficanţii turci de aur din Bucureşti. Aşadar, reţeaua din Timişoara ar fi în strânsă legătură cu cea din Capitală. Tot astăzi, la una dintre acţiunile din Timişoara, poliţiştii au siglat o locuinţă pentru că proprietarul acesteia nu a fost găsit, iar vecinii au declarat că acesta nu a mai fost văzut de luni bune.