La Circumscripţia Consulară a Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti au votat, până la ora 11.30, 116 de persoane, a anunţat, azi, Anatoli Lebedev, şeful Secţiei Consulare a Ambasadei Rusiei la Bucureşti, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, sunt aşteptate, până la ora 20,00, ora închiderii urnelor, aproximativ 300 de persoane care deţin cetăţenia rusă.
Oficialul Ambasadei Ruse a precizat că 9 persoane au avut nevoie de deplasarea unei echipe de reprezentanţi ai circumscripţiei nr. 5217, cu urna mobilă, la domiciliul acestora, întrucât sunt bolnave sau în vârstă."Orice persoană poate veni aici, cu actul care îl identifică drept cetăţean al Federaţiei Ruse. În lume, în 140 de ţări sunt organizate 400 de secţii de votare ale Federaţiei Ruse astăzi. Din aceste 400 de secţii, în România sunt două secţii: în Bucureşti şi la Constanţa", a precizat Anatoli Lebedev.
Până la orele prânzului, nu s-au înregistrat incidente la circumscripţia de votare nr. 5217, aflată în incinta Şcolii nr. 11 din Bucureşti. Secţie de vot şi la Constanţa
Mai există urne de vot la Circumscripţia Consulatului General al Federaţiei Ruse din Constanţa, care cuprinde judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi. Până la ora prânzului, la Secţia de votare deschisă în incinta Consulatului General al Federaţiei Ruse de la Constanţa, se prezentaseră peste 50% dintre cei 63 de cetăţeni cu drept de şedere permanent sau temporar, ce au domiciliul pe raza judeţelor Constanţa, Tulcea, Brăila sau Galaţi.
Potrivit vicepreşedintelui Secţiei de votare de la Constanţa, Vladimir Neceaiev, ataşat în cadrul Consulatului General de la Constanţa, votarea decurge în condiţii optime şi nu au fost înregistrate acţiuni revendicative sau de protest, în vecinătatea clădirii consulatului, precizează Agerpres.