Pesedișii se ceartă pe banii de la AEP. Scandal monstru în partid după donații consistente

Pesedișii se ceartă pe banii de la AEP. Scandal monstru în partid după donații consistente

În timp ce Viorica Dăncilă se află într-o serie de vizite în Statele Unite, PSD, partidul pe care îl conduce, rămâne cu visteria goală, după ce Autoritatea Electorală Permanentă a hotărât să nu deconteze sumele investite în campania electorală de social-democrați.

Paradoxal, AEP este condusă de un social-democrat, Constantin Mitulețu. Acesta a declarat pentru digi24.ro că Autoritatea nu va deconta banii cheltuiți de PSD în campania pentru alegerile europarlamentare.

Minuleț a fost ferm în decizie: „Le-am comunicat decizia, este definitivă”.

În acest mod, PSD pierde peste trei milioande de lei, deși au contestat decizia inițială.

Ne puteți urmări și pe Google News

AEP și-a motivat decizia prin referință la dosarul penal în care este anchetat fostul rezorier al partidului Mircea Drăghici. El este acuzat de o presupusă fraudă cu banii partidului.

DNA îl acuză pe Draghici că și-a cumpărat o vilă în Pipera din subvenția primită de PSD de la stat, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 450.000 de euro.

La rândul său, Drăghici s-a apărat spunând că vila trebuia să fie sediul pentru activitățile online ale partidului.

Decizia AEP a produs un adevărat val de nemulțumiri în rândul social-democraților pe grupul de Whatsapp al acestora, în discuție intervenind și premierul Viorica Dăncilă.

„Pentru cei interesați de banii de la AEP, vine mâine răspunsul: NU. Mulțumim celor implicați în rezolvarea situației. P.S. Trezorierul actual nici nu răspunde la telefon”, a scris Claudiu Manda, care a și donat aproximativ 430.000 de lei pentru campania PSD la europarlamentare.

La rândul său, Viorica Dăncilă a scris: „Legat de banii de la AEP am făcut tot ce a fost posibil. Am semnat ultima declarație săptămâna trecută cu tot ce au cerut”, revenind ulterior cu un al doilea mesaj în care spune: „Ce nu ne omoară ne întărește. Trebuie să rezolvăm și asta”.

Rovana Plumb, care în prezent are probleme în procedura de validare pentru postul de comisar european din cauza împrumuturilor apărute în declarația sa de avere, a donat cea mai mare suma pentru campania europarlamentarelor, 800.000 de lei pe care i-ar fi împrumutat de la o femeie necunoscută.