Pescari, salvați din furtună, de Garda de Coastă, după o defecțiune la motorul bărcii

Pescari, salvați din furtună, de Garda de Coastă, după o defecțiune la motorul bărcii

Polițiștii de frontieră au intervenit pentru salvarea, de pe mare, a doi pescari a a căror barcă a suferit o defecțiune la motor. Speriați de vântul puternic și de valurile periculoase, cei doi bărbați au cerut ajutorul autorităților. Într-o oră, au fost aduși în portul Mangalia.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit, astăzi, pentru remorcarea unei ambarcațiuni de pescuit rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, în care de aflau două persoane. Polițiștii de frontieră fuseseră informați de către Autoritatea Navală Română că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 m față de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie și li se solicita intervenția. Imediat, Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia, pentru identificarea acesteia.

Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, iar la scurt timp, ambarcațiunea cu cele doua persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată și adusă în siguranţă în Portul Mangalia. Cele două persoane, cetățeni români în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală. Cei doi pescari au declarat că în timp ce se aflau la pescuit motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.

 

Ne puteți urmări și pe Google News