16 persone anchetate pentru fraude bancare au fost sprijinite de angajaţi ai Primăriei Capitalei, potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Cele 16 persoane urmărite penal pentru fraude bancare de un milion de euro, pentru care procurorii au cerut arestarea, ar fi fost sprijinite de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), dar şi ai unor bănci. "Din actele de urmărire penală rezultă că făptuitorii au fost sprijiniţi în activitatea infracţională de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai unor instituţii financiar-bancare", se arată într-un comunicat de astăzi al procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti. Opt persoane, între care un pastor în cadrul unui cult religios, mai mulţi oameni de afaceri şi câţiva şomeri, ar putea fi arestate după ce procurorii au cerut instanţei mandate pe numele lor, cu toţii fiind suspecţi că ar fi luat credite de la mai multe bănci folosind acte false. "Făptuitorii, urmărind să contracteze cât mai multe împrumuturi bancare pe care nu intenţionau să le restituie, foloseau diferite societăţi comerciale fictive, unii dintre aceştia fiind administratori şi asociaţi unici ai unor societăţi comerciale preluate, de regulă, prin cesiune de părţi sociale. Odată cu preluarea unei societăţi comerciale, făptuitorii procedau la «rentabilizarea» acesteia, cu sprijinul unui expert contabil, în sensul că întocmeau în fals documente financiar-contabile din care rezulta că au o activitate profitabilă, documente pe care le depuneau la administraţiile financiare, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi pe care, în cele din urmă, le utilizau la instituţiile bancare, pentru solicitarea deschiderii unor linii de credit sau pentru obţinerea unor credite bancare", se arată în comunicatul procurorilor. Alte opt persoane sunt urmărite penal în acest dosar în care, joi, procurorii, cu sprijinul forţelor speciale ale poliţiei şi jandarmeriei, au făcut 27 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Argeş, atât în locuinţele celor vizaţi, cât şi la sediile unora dintre firmele implicate. Cererile de arestare vor fi judecate la Tribunalul Bucureşti.