Periuţa cu păr de porc îi scoate peri albi celei electrice

Periuţa cu păr de porc îi scoate peri albi celei electrice

Deşi foarte populară, periuţa electrică este recomandată de dentişti doar copiilor de grădiniţă şi persoanelor cu dizabilităţi.

"În cazul copiilor cu vârste foarte mici, periuţa electrică poate fi folosită, deoarece aceştia nu au forţa să insiste suficient la periere. Face rotiţa treaba", spune medicul stomatolog Simona Marinescu. Medicul spune că, de fapt, periuţa electrică a fost concepută pentru persoanele cu dizabilităţi la nivelul braţelor. Dar noutatea şi comoditatea au făcut în scurt timp din aceasta un succes comercial.

Pentru copiii mai mari şi adulţi, medicul nu vede niciun motiv pentru folosirea periuţei electrice. În plus, faţă de periuţa clasică, durata medie de funcţionare a unei periuţe electrice este mai scurtă. Preţul este de asemenea în defavoarea periuţei cu baterii. Există şi câteva mituri care au contribuit la succesul periuţei electrice. Unul dintre ele spune că aceasta este indicată celor care suferă de boli parodontale. De fapt, la acest capitol, nu există nicio diferenţă între aceasta şi periuţa clasică, spune medicul. Recomandare: periuţa cu păr de porc Astăzi, cele mai folosite periuţe clasice de dinţi sunt cele cu peri de plastic. Însă cea recomandată este "cea cu păr natural, de porc", spune medicul Marinescu.Aceasta are o flexibilitate deosebită şi o duritate potrivită. "Desigur, la cele de plastic ne atrage designul. Dar cea de porc asigură o curăţare mai bună, pătrunde excelent între dinţi, nu răneşte gingia", adaugă doctorul. Dezavantajul periuţei cu păr de porc este durata scurtă de folosire. Dacă o periuţă cu peri de plastic este înlocuită la 2-3 luni, cea cu păr de porc trebuie înlocuită după cel mult şase săptămâni. "Asta deoarece apare aşa-numita împâslire (periuţa se strânge, firele se lipesc unele de altele, şi nu curăţă eficient - n.r.)", explică Marinescu. Periatul excesiv dăunează "Periatul de seară este obligatoriu, pentru a înlătura resturile care, altfel, ar rămâne între dinţi toată noaptea", spune stomatologul. Sunt recomandate două periaje pe zi: pe lângă cel de seară, trebuie să ne spălăm şi dimineaţa, pentru a stimula circulaţia sângelui în gingii şi a ne împrospăta gura. Cât despre periatul după fiecare masă, medicul spune că practica poate deveni chiar dăunătoare. Dacă ne periem dinţii de mai mult de trei ori pe zi, riscăm să irităm rădăcinile dinţilor şi chiar să afectăm smalţul. Seara, aţa dentară este necesară. În plus, se recomandă şi un duş bucal, pentru care există aparate speciale în farmacii. SOLUŢII Ce fac dacă mi-am uitat pasta acasă Dacă ai plecat la picnic şi ţi-ai uitat periuţa şi pasta de dinţi acasă, nu trebuie neapărat să faci drum întors. Există câteva trucuri care vor suplini pauza de periat. Se ştie că, mai ales la sate, numeroşi oameni folosesc sarea pentru îngrijirea dinţilor. Şi mulţi au dentiţii de invidiat. "Nu numai că putem folosi sarea în aceste situaţii, dar este indicat să o folosim şi în paralel cu periatul. Curăţă dinţii şi are rol antiinflamator. În pastele de dinţi destinate celor cu boli parodontale, conţinutul de sare este ridicat", spune medicul Marinescu. Un alt produs excelent este bicarbonatul de sodiu, care este excelent pentru albire. Acesta îndepărtează petele colorate de pe suprafaţa dinţilor. Medicina naturistă vine şi ea cu soluţii: lămâile şi merele sunt numai bune pentru albire; infuzia cu mentă şi decoctul de busuioc ajută la igiena orală; frunzele de pătrunjel zdrobite, frământate cu sare şi introduse în caria dentară pot calma durerile de dinţi.

Ne puteți urmări și pe Google News