Pericolul deprecierii leului ne scade ratingul de ţară

Creşterea datoriilor în valută în sectorul privat, alături de creşterea deficitului de cont curent, creşterea mai lentă a economiei şi încetinirea reformelor din cauza instabilităţii politice, la care se adaugă pericolul deprecierii leului, formează un climat de vulnerabilitate a economiei româneşti care a dus la scăderea ratingului de ţară, evaluat de francezii de la Coface de la A4 la A4 minus.

Evoluţiile economiei româneşti din ultima perioadă justifică această depunctare, consideră analiştii economici. Cu toate acestea, scăderea ratingului poate influenţa doar decizia investitorilor pe Bursă sau pe cea a micilor investitori, nu şi comportamentul marilor jucători, susţine analistul Ilie Şerbănescu. Potrivit acestuia, investitorii importanţi „îşi fac propriile evaluări generale pe piaţa pe care acţionează“.

Cristian Ionescu, managing director Coface România, susţine că „monitorizarea negativă a ratingului A4 pentru România exprimă îngrijorarea Coface faţă de posibila deteriorare a comportamentului de plată al companiilor româneşti, ce ar putea fi cauzată de o depreciere abruptă a leului românesc“.

Ratingul Coface indică în ce măsură situaţia macro-economică a unei ţări afectează comportamentul de plată al companiilor din acea ţară.

Iar în condiţiile creşterii datoriilor în valută din sectorul privat, la care se adaugă vulnerabilitatea economiei faţă de criza creditelor din SUA, o eventuală depreciere a leului va pune firmele în dificultate. „Se estimează că societăţile vor cunoaşte o slăbire semnificativă în cazul scăderii rapide a monedei naţionale sau vor înregistra o scădere a activităţii economice“, consideră reprezentanţii Coface. Risc de criză economică „Companiile nu au evaluat serios situaţia şi s-au împrumutat în valută, neluând în considerare că situaţia cu un leu atât de puternic nu va dura mult“, susţine Ilie Şerbănescu. „Nu este prudent să te împrumuţi în altă monedă decât cea în care operezi, deoarece rişti să suporţi riscurile valutare care pot fi bune, dar pot fi şi rele“, precizează analistul.

În opinia acestuia, corecţia cursului de schimb era inevitabilă, deoarece „nu există altă soluţie la deficitul extern decât devalorizarea leului. Acum, leul este în mod artificial mai bun“. El consideră că leul ar trebui evaluat la 4 unităţi pentru un euro. Şi experţii Coface se aşteaptă la „o criză a cursului de schimb“.

În decembrie 2005, România a trecut pragul la ratingul A4, pe care l-a avut până ieri.