Pericol pentru sănătate! Toți românii le folosesc. „Pot emite radiaţii”

Pericol pentru sănătate! Toți românii le folosesc. „Pot emite radiaţii”

În urma rezultatelor unui studiu realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, preşedintele acestei instituţii, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că două treimi dintre utilizatorii de comunicaţii electronice cunosc faptul că reţelele de comunicaţii electronice sau dispozitivele utilizate pot emite radiaţii, iar 40% dintre ei nu se protejează de acestea.

ANCOM a organizat miercuri, la Cluj-Napoca, o conferinţă dedicată tehnologiei 5G şi schimbărilor pe care implementarea acesteia le va genera în societatea românească.

Conferinţa cu titlul „5G - tehnologia ca vector al progresului" a adus la masa discuţiilor, în cadrul a două sesiuni, reprezentanţi ai autorităţilor publice care au realizat proiecte de tip smart city, ai instituţiilor academice de profil tehnic, precum şi experţi în psihologia maselor pentru a discuta diverse aspecte ale procesului de implementare a tehnologiei 5G şi a impactului asupra tuturor cetăţenilor.

„Tehnologia 5G, Internetul Lucrurilor şi Inteligenţa Artificială sunt noţiuni tot mai cunoscute în rândul românilor. Odată cu popularitatea şi performanţele acestor tehnologii, ale căror beneficii nu pot fi negate, au apărut în mod firesc şi voci care ridică problema efectelor negative pe care implementarea noilor tehnologii ar putea să le genereze. În acest context, este de datoria autorităţilor să ofere cetăţenilor informaţii corecte, obiective, care să îi ajute să ia decizii informate, bazate pe date concrete. Conform unui studiu ANCOM cu privire la atitudinile şi percepţiile utilizatorilor de comunicaţii electronice, două treimi dintre ei cunosc faptul că reţelele de comunicaţii electronice sau dispozitivele utilizate pot emite radiaţii, iar 40% dintre ei nu se protejează de acestea. De fapt, cât de mari sunt radiaţiile? Mă protejează normele în vigoare sau este nevoie să mă protejez şi singur? Venim în întâmpinarea tuturor cetăţenilor cu rezultatele măsurătorilor de specialitate pe care le facem, dar şi cu câteva recomandări care ar putea să schimbe obiceiurile acestora în utilizarea echipamentelor electronice", a afirmat Sorin Grindeanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

ANCOM a comandat un studiu în rândul utilizatorilor de comunicaţii electronice prin care a sondat şi atitudinile şi percepţiile utilizatorilor cu privire la emisiile de câmp electromagnetic.

„Conform studiului, care va fi făcut public în perioada imediat următoare, două treimi din cei 1.430 de utilizatori intervievaţi cunosc faptul că reţelele de comunicaţii electronice sau dispozitivele utilizate pot emite radiaţii, iar telefoanele mobile se situează pe primul loc, cu 90%, urmate de reţelele mobile şi tablete (53%), routere wi-fi (50%) şi TV-uri (44%). Întrebaţi fiind cum se protejează de radiaţii, 40% din utilizatori nu se protejează, 35% încearcă să ţină aparatele la distanţă mai mare (de exemplu utilizând căştile pentru a vorbi la telefon), 30% încearcă să reducă timpul de utilizare efectivă, 18% închid telefonul/routerul wi-fi noaptea sau nu dorm cu ele în aceeaşi cameră, iar 8% ştiu să nu utilizeze dispozitivele când semnalul este slab. Utilizarea aşa-ziselor 'dispozitive de protecţie' este marginală, de 2%", se arată în comunicat.

ANCOM monitorizează permanent intensitatea câmpului electromagnetic prin intermediul a 150 de senzori ficşi de monitorizare de bandă largă amplasaţi în Bucureşti şi alte 62 de oraşe din ţară, ce sunt plasaţi în exterior, în spaţiile publice în vecinătatea cărora există multiple surse de emisii radio.

„Măsurăm permanent intensitatea câmpului electromagnetic prin intermediul senzorilor ficşi şi mobili, în preajma spitalelor, a şcolilor şi în locuri aglomerate şi facem publice aceste rezultate pe pagina de internet a ANCOM, prin intermediul celor două hărţi. Aceste măsurători se mediază la fiecare 6 minute, toate rezultatele încadrându-se fără excepţie în limitele legale, inclusiv cele pe care le-am făcut după punerea în funcţiune a primelor staţii 5G din România, când am constatat că valorile sunt de doar 3% din valoarea limita stabilita prin lege, similare cu cele obţinute înainte de instalarea staţiilor 5G", a declarat Cristin POPA, director executiv al ANCOM, prezent la eveniment.

Cele două sesiuni au fost urmate de o demonstraţie practică de monitorizare a spectrului de frecvenţe radio, potrivit economica.net