Evenimentul Zilei > Vremea > Pericol de inundații în 13 județe ale României. Hidrologii au emis un Cod galben valabil până mâine
Pericol de inundații în 13 județe ale României. Hidrologii au emis un Cod galben valabil până mâine

Pericol de inundații în 13 județe ale României. Hidrologii au emis un Cod galben valabil până mâine

13 județe vor fi afectate de inundații, după cum au anunțat reprezentanții Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare de Cod galben de inundaţii pentru râuri din 13 judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 12:00.

Care sunt zonele sensibile în această perioadă

Conform INHGA, atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Cluj), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte S.H. Brănişca (judeţele Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu şi Hunedoara), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu, Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele Hunedoara şi Gorj), Olt – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte confluenţă cu râul Şercaia (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte Ac. Ioneşti (judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş).

„Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Alba şi Hunedoara”, precizează INHGA.

De asemenea,Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de furtună pentru 13 judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 2:00, şi o atenţionare Cod Galben pentru zece judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 10:00.

Conform avertizării Cod portocaliu, în Crişana, Maramureş, local în Banat, Transilvania şi nordul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp.

Se vor afla sub această avertizare judeţele Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Bihor, Arad, Hunedoara (parţial) şi Timiş.

Vor fi și vijelii și descărcări electrice

De asemenea, meteorologii mai atrag atenţia că în intervalul 1 august, ora 16:00 – 2 august, ora 10:00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25-30 l/mp.

Judeţele Botoşani, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Gorj şi Caraş-Severin se vor afla, integral sub atenţionare Cod galben, iar Bacău, Vâlcea şi Hunedoara parţial.

 

Publicat in categoriile: Vremea
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: