Performanță de partid: trei președinți în doi ani. Unde se întâmplă asta

Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Timiș are, începând de ieri, un nou președinte interimar. Fosta lideră a formațiunii a decis să demisioneze din funcție, poentru a se focusa, cum, se cuvinte, în postura de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

 Decizia a fost luată îmarți seara, la propunerea Roxanei Iliescu.  

“Funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este o responsabilitate foarte mare, mai ales în acest moment, în care problemele județului și ale timișenilor sunt multe și stringente. Tocmai de aceea, am decis să renunț la funcția de conducere a PMP Timiș, cel puțin pentru o perioadă de timp. În urma consultării cu domnul președinte, Traian Băsescu, am ajuns la concluzia că domnul profesor Radu Șumălan este cel mai potrivit pentru a ocupa funcția de președinte interimar al organizației județene”, a explicat Roxana Iliescu.

Radu Șumălan va ocupa funcția de președinte interimar al PMP Timiș până la organizarea alegerilor, care vor avea loc în această primăvară.