Editura Evenimentul si Capital

Percheziţii de AMPLOARE în ŞAPTE JUDEŢE. 16 persoane, duse la AUDIERI.

Autor: | | 2 Comentarii | 2427 Vizualizari

Percheziţii de amploare organizate de poliţiştii din judeţul Argeş. Şapte judeţe, dar şi municipiul Bucureşti, sunt vizate de controlul autorităţilor.

Mai multe persoane sunt bănuite de evaziune fiscală cu un prejudiciu adus statului de peste 1 milion de lei. "Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice (...), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 28 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Neamţ, Iaşi, Dâmboviţa, Mehedinţi şi din Bucureşti. La activităţi participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Vâlcea, Gorj, Neamţ, Dâmboviţa, Mehedinţi şi Iaşi", se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, informează agerpres.

"Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2014 - august 2015, administratorul unei societăţi comerciale din Ştefăneşti, judeţul Argeş, ar fi evidenţiat în actele contabile achiziţii fictive de mărfuri de la societăţi comerciale de tip fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 1.025.000 de lei", se precizează în comunicat.

După finalizarea percheziţiilor, 16 persoane vor fi conduse la sediul IPJ Argeş pentru audieri.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:55 COALIȚIA, pe MUCHIE de CUȚIT din cauza lui DRAGNEA? Se întețesc ATACURILE la PSD. „Fără noi NU ar fi FOST” 20:25 Legea offshore I-A ADUS lui Dragnea ÎNCĂ UN DUŞMAN. Noul val din PSD: „Nu contați pe votul meu pentru această porcărie” 14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece

Articole salvate